15 definiții pentru înjura
din care- explicative (8)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- argou (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ÎNJURA, înjur, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.
înjura vitr [At: MOXA, 372/12 / Pzi: înjur / E: ml *Injuriare] 1-3 A(-și) spune cuvinte injurioase sau de ocară Si: a (se) sudui.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ÎNJURA, înjur, vb. I. Tranz., intranz. și refl. recipr. A spune cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎNJURA, înjur, vb. I. Tranz. A adresa cuiva cuvinte de ocară; a sudui. V. ocărî. Acum stați adunați lîngă vatră... Înjurați domnii Și nu știți cum să vă plătiți dările. BENIUC, V. 24. Mulți inși trec iute pe lîngă butoiul meu înjurîndu-mă. CARAGIALE, O. I 79. Le legară mîinile la spate și tot înjurîndu-i mereu îi pornesc... spre Alba-Iulia. BĂLCESCU, O. II 259. ◊ Intranz. Dincoace, la ieșire, zbîrîie motorul unui camion, glasuri de căruțași înjurînd urît și gros. C. PETRESCU, A. 341. Bombănea printre dinți cuconul Fanache, înjurînd și clătinînd din cap. MIRONESCU, S. A. 24. În confuzia lui nu știu nici ce zice, nici ce face; se retrase înjurînd cu furie. BOLINTINEANU, O. 450. ♦ A vorbi de rău, a bîrfi.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A ÎNJURA înjur 1. intranz. A folosi în vorbire cuvinte necuviincioase (în forma unei imprecații); a sudui. 2. tranz. (persoane) A trata cu vorbe necuviincioase. /<lat. injurare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ÎNJURA vb. (ȚR, Trans. SE) A ocărî, a adresa cuvinte insultătoare. B: Cela ce va injura sau va vătama pre soli, acela iaste ca și furul. ÎNDREPTAREA LEGII. Și pre urmă ne-au făcut cîini și ne-au înjurat. E ante 1704, 14v. Toți îl mustră și-l înjură și-l bleasteamă. MĂRG. 1747, 21r: cf. LEX. 1683, 21r; MĂRG 1691 20v; ANTIM ; E 1717, 91v; IM 1730, 16r. C: Xant îl înjură și-l goni. E 1703, 136v. // A: Și pe urmă înjurîndu-l. IM 1754, 10v. Etimologie: lat. injuriare. Vezi și înjurat, înjurător. Cf. l i h ă i, t o i.
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
înjurà v. 1. a ofensa cu vorba; 2. a spune înjurături, a blestema. [Lat. INJURIARE].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
înjúr, a -á v. tr. (d. jur). Vest. Suduĭ, insult pin cuvinte obscene.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
înjura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înjur, 3 înjură; conj. prez. 1 sg. să înjur, 3 să înjure
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
înjura (a ~) vb., ind. prez. 3 înjură
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
înjura vb., ind. prez. 1 sg. înjur, 3 sg. și pl. înjură, perf. s. 1 sg. înjurai
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
ÎNJURA vb. a drăcui, a ocărî, (livr.) a invectiva, (înv. și pop.) a măscări, (pop.) a stropși, a sudui, (prin Ban.) a târtăi, (înv.) a mustra, (fig.) a îmbăla, (înv. și pop. fig.) a spurca, (arg.) a sictiri, a sictirisi. (De ce îl ~ toată ziua?)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ÎNJURA vb. a drăcui, a ocărî, (livr.) a invectiva, (înv. și pop.) a măscări, (pop.) a stropși, a sudui, (prin Ban.) a tîrtăi, (înv.) a mustra, (fig.) a îmbăla, (înv. și pop. fig.) a spurca, (arg.) a sictiri, a sictirisi. (De ce ~ toată ziua?)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
A ÎNJURA a împărți urări de mamă, a înjura ca un birjar / ca la ușa cortului / de mama focului / de toți sfinții, a lua cu huideo, a se pizdui, a trece Dunărea pe cineva, a trimite (pe cineva) la origini, a trimite pe cineva la urmă.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a înjura ca un birjar / ca la ușa cortului / de mama focului / de toți sfinții expr. a înjura foarte urât.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
verb (VT1) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
înjura, înjurverb
- 1. A spune cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: sudui
- Acum stați adunați lîngă vatră... Înjurați domnii Și nu știți cum să vă plătiți dările. BENIUC, V. 24. DLRLC
- Mulți inși trec iute pe lîngă butoiul meu înjurîndu-mă. CARAGIALE, O. I 79. DLRLC
- Le legară mîinile la spate și tot înjurîndu-i mereu îi pornesc... spre Alba-Iulia. BĂLCESCU, O. II 259. DLRLC
- Dincoace, la ieșire, zbîrîie motorul unui camion, glasuri de căruțași înjurînd urît și gros. C. PETRESCU, A. 341. DLRLC
- Bombănea printre dinți cuconul Fanache, înjurînd și clătinînd din cap. MIRONESCU, S. A. 24. DLRLC
- În confuzia lui nu știu nici ce zice, nici ce face; se retrase înjurînd cu furie. BOLINTINEANU, O. 450. DLRLC
- 1.1. A vorbi de rău. DLRLCsinonime: bârfi
-
etimologie:
- injuriare DEX '09 DEX '98