ZĂVOR, zăvoare, s. n. 1. Încuietoare la uși, uneori și la ferestre, constând dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr. 2. Dispozitiv folosit pentru blocarea mecanică, comandată sau automată, a unuia dintre organele mobile principale ale unui aparat, ale unei mașini etc. 3. (Pop.; la pl.) Cătușe. 4. (Reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac; leaț întrebuințat la facerea gardurilor; răzlog. – Din sl. zavorŭ.

zăvor sn [At: PSALT. 229 / V: (îrg) zav~, (înv) zov~, (reg) zev~ / E: vsl завор] 1 Încuietoare la uși sau la porți (rar, la ferestre), constând dintr-o bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc Si: ivăr, încuietoare, (pop) rătez¹ (1), (reg) drug (32), (reg) reză, rigle² (1), zar² (1). 2 (Reg; lpl) Poartă la strunga oilor, alcătuită din doi stâlpi găuriți, numiți amnare, în care se introduc mai mulți pari, pentru a închide sau deschide strunga. 3 (Reg) Lemn folosit de ciobani la stână pentru a susține ceaunul la fiert Si: zăvodar¹ (1). 4 (Reg) Lemn folosit de ciobani pentru a pune rufele la uscat Si: (reg) zăvează (11), zăvodar¹ (2). 5 (Îrg; lpl) Gard rudimentar. 6 (Reg; csnp) Trecătoare prin gard sau peste gard. 7 (Reg) Fiecare dintre lemnele care se așază transversal între două garduri, formând o poartă rudimentară. 8 Dispozitiv care servește la blocarea unui organ mobil dintr-un sistem tehnic, putându-l fixa într-o anumită poziție Si: clichet, opritor, piedică, pinten. 9 (Pop) Parte a războiului de țesut alcătuită dintr-un lemn în care intră lopățica, cu ajutorul căruia se fixează sulul pe care se află urzeala Si: (pop) amnar (8), amnăruș, cârceie (7), întindeică, întinzător, întorcător. 10 (Reg; îf zevor) Unealtă de tors nedefinită mai îndeaproape. 11 (Reg) Răzlog¹ (1). 12 (Reg) Fiecare dintre penele de lemn care se bat la capătul grindeiului la plug, pentru a face să se țină fierul în linie dreaptă și pentru a stabili adâncimea brazdei. 13 (Reg) Lemn în formă de triunghi, care se așază între acoperiș și căpriorii casei, pentru a înălța streașina. 14 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 15 (Pop; lpl) Cătușă (6). 16 (Spc) Cârlig din oțel călit așezat la țeava puștii. 17 (Reg) Despicătură lungă din trunchiul unui copac. 18 (Reg) Leaț întrebuințat la construirea gardurilor Si: răzlog.

zăvor s.n. 1 Încuietoare pentru uși, porți și ferestre, formată dintr-o bară metalică mică și mobilă ce intră într-o ureche fixată pe toc; ivăr. Zăvoarele nu sînt încă puse (SADOV.). 2 Dispozitiv care servește la blocarea mecanică, automată sau comandată, a unui organ mobil al unui sistem tehnic, putîndu-l fixa într-o anumită poziție; clichet, opritor, piedică. 3 (pop.; la pl.) Cătușe, fiare. 4 (reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac; leaț întrebuințat la facerea gardurilor. 5 (reg.; la pl.) Poartă la strunga oilor, formată din doi stîlpi găuriți în care se introduc mai mulți pari, care, prin manevrarea lor, permit închiderea sau deschiderea strungii. • pl. -oare. /<sl. veche заворъ.

ZĂVOR, zăvoare, s. n. 1. Încuietoare la uși, uneori și la ferestre, constând dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr. 2. Dispozitiv folosit pentru blocarea mecanică, comandată sau automată, a unuia dintre organele mobile principale ale unui aparat, ale unei mașini etc. 3. (Pop.; la pl.) Cătușe, fiare. 4. (Reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac; leaț întrebuințat la facerea gardurilor; răzlog. – Din sl. zavorŭ.

ZĂVOR, zăvoare, s. n. 1. Încuietoare la uși (uneori și la ferestre), constînd dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr, rătez. La un ceas după miezul nopții au ajuns. S-au tras zăvoare, s-au deschis porți, căruța și călăreții au intrat; porțile s-au închis și au sunat zăvoarele iar. SADOVEANU, N. P. 37. Puse la ușă zăvorul de lemn și începu să sape. GALACTION, O. I 149. Mama-i dusă-n sat! Cu dorul Azi e singur puișorul, Și-am închis ușa la tindă Cu zăvorul. COȘBUC, P. I 102. ◊ Fig. Și-ai noștri toți dreptate vor, Dar vrerii lor ei pun zăvor. NECULUȚĂ, Ț. D. 50. Nici unul nu-ncearcă să rupă Tăcerea Un gînd li-e pe inimi zăvor. COȘBUC, P. I 290. ♦ Dispozitiv care servește la blocarea unui organ mobil dintr-un sistem tehnic, putîndu-l fixa într-o anumită poziție. 2. (Popular, la pl.) Cătușe, fiare. Acum e legat mai tare, Și de mini, și de picioare, Cu lanțuri și cu zăvoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. 3. (Regional) Răzlog.

ZĂVOR, zăvoare, s. n. 1. Încuietoare la uși, uneori și la ferestre, constînd dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr. 2. (Pop., la pl.) Cătușe, fiare. 3. (Reg.) Răzlog. – Slav (v. sl. zavorŭ).

ZĂVOR ~oare n. 1) Încuietoare (la o ușă, la o fereastră etc.) constând dintr-o bară metalică mobilă, orizontală, care intră într-o ureche fixată pe toc. 2) Dispozitiv folosit pentru fixarea unor piese tehnice mobile. /<sl. zavoru

zăvor n. 1. drug de fier cu care se închide o poartă sau o ușă; 2. băț lung care oprește urzeala de pe sul. [Slav. ZAVORŬ, încuietoare].

zăvór n., pl. oare (vsl. zavorŭ, zavora, drug de’ncuĭat ușa, zatvorŭ, barieră [de unde ung. závár, zavor, zár], zatvoritĭ, a’ncuĭa. V. pridvor, sfarog). Pĭesa de fer care se’mpinge cu mîna orĭ cu cheĭa ca să’ncuĭ orĭ să descuĭ ușa. Un fel de opritoare la războĭu de țesut. – Și zovor (bibl. 1688). Și zar (Trans.), d. ung.

zavor sn vz zăvor

zevor sn vz zăvor

zovor¹ sn vz zăvor

zovór, V. zăvor.

zăvor s. n., pl. zăvoare

zăvor s. n., pl. zăvoare

zăvor s. n., pl. zăvoare

ZĂVOR s. v. buhai, întinzător, întorcător, leat, slobozitor, șipcă.

ZĂVOR s. ivăr, încuietoare, (pop.) rătez, (reg.) riglă, (prin Ban.) reză. (~ la o ușă.)

zăvor s. v. BUHAI. ÎNTINZĂTOR. ÎNTORCĂTOR. LEAT. SLOBOZITOR. ȘIPCĂ.

ZĂVOR s. ivăr, încuietoare, (pop.) rătez, (reg.) riglă, (prin Ban.) reză. (~ la o ușă.)

ZĂVOARE s. pl. v. cătușe, fiare.

zăvoare s. pl. v. CĂTUȘE. FIARE.

zăvor (-oare), s. f. – 1. Încuietoare, ivăr, închizătoare. – 2. Întinzător de urzeală. – 3. Așchie, țandără. Sl. zavorŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 471; Conev 81), cf. slov. zavora, mag. závor, zár. Sensul 3 se explică prin folosirea frecventă a unei surcele ca ivăr. – Der. zăvorî, vb. (a închide, a încuia cu zăvorul). Din mag. zár provine zar, s. n. (zăvor).