zvârlit², ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: svârlită sf / Pl: ~iți, ~e / E: zvârli] 1 a (Înv; d. obiecte) Deplasat în spațiu printr-o mișcare bruscă și rapidă Si: aruncat, azvârlit, proiectat, propulsat, repezit. 2 sf (Îvp) Zvârlitură (2).

zvârlit¹ sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: zvârli] 1-2 Zvârlire (1-2).

ZVÂRLI, zvârl, vb. IV. (Pop., în concurență cu azvârli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o mișcare bruscă). ♦ A da la o parte, a lepăda un lucru (nefolositor sau vătămător). ♦ A proiecta în afară (de la sine). Vulcanul zvârle lavă. 2. A risipi, a împrăștia. ♦ Fig. A cheltui bani fără socoteală. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l alunga etc.). 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaș; a lovi. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avânt. ♦ A se arunca, a sări. Se zvârle pe cal. – Cf. sb. vrljiti, bg. hvărljam.

svârli v vz zvârli

svârlită sf vz zvârlit²

zvîrli vb. IV. (în concurență cu „azvîrli”) I tr. 1 A face să se îndepărteze la o distanță oarecare printr- o mișcare bruscă și rapidă; a arunca, a azvîrli, a proiecta ceva. Ion zvîrli parul în grădina ovreiului (REBR.). ◊ Loc.adj. De-a zvîrlitelea = aruncînd prin zvîrlire. ◊ Expr. (subst.) A da de-a zvîrlita (sau zvîrlitea) = a arunca. ◊ Fig. Luna și-a zvîrlit o rază (PARAS.). ♦ (compl. indică lichide) A deșerta cu o mișcare rapidă. Zvîrlea pe gît cîteva bărdace de vin (STANCU). ♦ Fig. (compl. indică priviri, ochi) A privi în treacăt, în fugă. Zvîrlea ochii pe fereastră parcă ar fi așteptat pe cineva (REBR.). ♦ Fig. A examina sumar. Să zvîrlim o privire repede asupra științelor morale (RALEA). Fig. (compl. indică fraze, cuvinte etc.) A spune în treacăt, ca din întîmplare. A zvîrlit, ici și colo, cîte o sugestie (CONST.). 2 tr. (compl. indică lucruri nefolositoare sau vătămătoare) A da la o parte, a lepăda (adesea sub influența unei stări sufletești). Am zvîrlit la coș romanul polițist (SADOV.). ◊ Expr. A zvîrli (pe cineva) pe drumuri (sau pe drum) = a) a lăsa (pe cineva) fară adăpost; b) ext. a lăsa (pe cineva) fară mijloace de trai. ♦ A proiecta în afară (ca urmare a unei impulsii lăuntrice). Își lepădă țigara și zvîrli, în asfințit, un rotocol de fum (SADOV.). 3 tr. (pop.; compl. indică obiecte) A risipi, a împrăștia. Zvîrli pe jos un pumn de sare, ca să se topească gheața. ◊ Expr. A zvîrli în vînt v. vînt. ♦ Fig. (compl. indică bani) A cheltui fară socoteală. Vor fi cinci mii de galbeni zvîrliți în vînt (CA. PETR.). ◊ Expr. A zvîrli (cu) banii pe fereastră v. fereastră. II intr. 1 A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l alunga etc.). Am zvîrlit cu o farfurie după el. ◊ Expr. A zvîrli praf în ochii lumii = a căuta să epateze, să înșele prin aparențe. A zvîrli (și) cu barda în lună (sau în Dumnezeu) v. bardă. A zvîrli cu noroi (în cineva) v. noroi. 2 (despre animale; mai ales despre cai și măgari) A izbi cu picioarele; a fi nărăvaș.(despre oameni sau despre părți ale corpului lor) A face o mișcare bruscă. Cînd ia paharul în mînă, zvîrle din cap (MIR.). III refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avînt. Se zvîrle asupra mea, să-mi scoață ochii (SADOV.). ♦ A se arunca, a sări. Atanasie Blîndu se zvîrli în mașină (CE. PETR.). • prez.ind. zvîrl, (reg.) zvîrlu, -esc. /de la zvîr, cf. srb. vrljiti, bg. хвърлям.

zvîrlit², -ă adj. Care este aruncat. • pl. -ți, -te. /v. zvîrli.

zvîrlit¹ s.n. Faptul de a zvîrli. • /v. zvîrli.

ZVÂRLI, zvârl, vb. IV. (În concurență cu azvârli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o mișcare bruscă). ♦ A da la o parte, a lepăda un lucru (ne folositor sau vătămător). ♦ A proiecta în afară (ca urmare a unei impulsii lăuntrice). Vulcanul zvârle lavă. 2. A risipi, a împrăștia. ♦ Fig. A cheltui bani fără socoteală. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l alunga etc.). 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaș; a lovi. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avânt. ♦ A se arunca, a sări. Se zvârle pe cal. – Cf. scr. vrljiti, bg. hvărljam.

ZVÎRLI, zvîrl, vb. IV. (Uneori în concurență cu azvîrli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o mișcare bruscă). Îmi făcură loc la vatră, mai zvîrliră lemne pe foc, fetele se repeziră ca să îngrijească «de ceva cald» pentru drumețul lor de departe sosit. SADOVEANU, O. VIII 10. Cine-a azvîrli buzduganul ista mai tare în sus, ai aceluia să fie banii. – Ian zvîrle-l tu întăi, măi dracule! CREANGĂ, R. 56. Calul... zvîrli pe Genarul pînă în nori. EMINESCU, N. 27. ◊ Fig. Vîntul zvîrle-n geamuri grele picuri. EMINESCU, O. I 119. ♦ A da la o parte ca fiind inutil sau vătămător. Oh! zvîrle pistolul acela, că mi-e frică de el. NEGRUZZI, S. I 23. Văzînd că avea un gust foarte neplăcut, l-au zvîrlit cît colo. DRĂGHICI, R. 62. 2. A risipi, a împrăștia. Novac la temniță vinea, Cu pumnul galbeni zvîrlea, Turcii cu toții strîngea. ȘEZ. I 110. Oasele strîngea, Cenușă alegea Și-n vînt o zvîrlea. ALECSANDRI, P. P. 119. ♦ Fig. (Cu complementul «bani») A cheltui fără nici o socoteală, nebunește. După nepăsarea și risipa ce o facem, zvîrlind banul pe lucruri de nimica, puțin mai avem de înstrăinat. CREANGĂ, A. 154. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, pentru a-l face să plece etc.). El află o zburătură de lemn și zvîrli în pasăre. RETEGANUL, P. V 60. Am zvîrlit cu putineiul după el. ȘEZ. V 132. 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaș. Măgarul au început a zvîrli cu picioarele. TICHINDEAL, P. 107 3. A da afară din sine, a proiecta în afară (ca urmareaunei mișcări lăuntrice). Vulcanul zvîrle lavă. ◊ Fig. Își mîngîia durerile, zvîrlind nopții o melodie tainică. SADOVEANU, O. I 52. III. Refl. A se repezi; a se precipita, a porni cu mare avînt. Cei doi se ridicaseră de la locurile lor arătîndu-și colții și se zvîrliră la hangiu. SADOVEANU, O. VIII 258. Cîțiva bărbați și flăcăi se zvîrliră la Vasile, ostoindu-l. REBREANU, I. 28. Tu să-i spui că eu m-am dus Pe malul apei în sus Și că-n apă m-am zvîrlit, La copila ce-am iubit. ALECSANDRI, P. P. 21. – Formă gramaticală: prez. conj. pers. 3 zvîrle. – Prez. ind. și zvîrlu.

ZVÎRLI, zvîrl, vb. IV. (În concurență cu azvîrli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o mișcare bruscă). ♦ A da la o parte, a lepăda (un lucru nefolositor sau vătămător). Zvîrle pistolul acela că mi-e frică de el (NEGRUZZI). ♦ A proiecta în afară (ca urmare a unei impulsiuni lăuntrice). Vulcanul zvîrle lavă. 2. A risipi, a împrăștia. ♦ Fig. A cheltui bani nebunește, fără socoteală. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l face să plece etc.) 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaș. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avînt. ♦ A se arunca într-un loc (mai ridicat), sărind cu îndemînare. Se zvîrle pe cal. – Comp. bg. hvărlja, sb. vrljiti.

A ZVÂRLI zvârl tranz. v. A AZVÂRLI. /cf. bulg. hvăriji, sb. vrijiti

svârlì v. 1. V. asvârlì: (Leșii) svârl armele ’n văzduh AL.; 2. (de cai) a da din picioare.

zvârli (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. zvârle, 3 pl. zvârlă / zvârl, imperf. 3 sg. zvârlea; conj. prez. 3 să zvârle

zvîrli vb., ind. prez. 1 sg. zvîrl, 3 sg. zvîrlă / zvîrle, 3 pl. zvîrlă / zvîrl, imperf. 3 sg. zvîrlea; conj. prez. 3 zvîrle

zvârli vb., ind. prez. 1 sg. zvârl, 3 sg. zvârlă / zvârle, imperf. 3 sg. zvârlea; conj. prez. 3 sg. și pl. zvârle

ZVÂRLI vb. 1. v. arunca. 2. v. azvârli. 3. v. proiecta. 4. a arunca, a azvârli. (~ o piatră la distanță.) 5. v. năpusti. 6. a se arunca, a se avânta, a se azvârli, a se precipita, a se repezi, a sări, (pop.) a se chiti, (Transilv.) a se aiepta. (Se ~ pe cal.) 7. a arunca, a azvârli, a izbi, a lovi. (Calul nărăvaș ~ cu copitele.) 8. v. cheltui.

a zvârli praf / șperlă în ochii cuiva expr. a induce pe cineva în eroare, a încerca să înșele pe cineva.