zori¹ smp [At: PSALT. HUR. 64^v/12 / V: (înv) ziori, (reg) zurori sfp (îvr) zoare, zoari^[1], zuori ssp / E: slv зорꙗ] 1 Lumină care se arată pe cer înainte de a răsări soarele Si: auroră (1). 2 (Pex) Parte a zilei când începe să se lumineze Si: auroră (2), crepuscul (6), (reg) zorilă (1). 3 (Îlav) În ~ de zi (sau de ziuă), sau până în ~ (sau în ~i zilei, în ~i zorilor), sau în (sau la) revărsatul ~lor, sau o dată cu ~le Dis-de-dimineață. 4 (Pex) Rază. 5 (Pfm; îlav) Din ~ în ~, sau din ~ (și până) în seară (ori noapte), sau din seară până-n ~ (Aproape) continuu Si: mereu, totdeauna. 6 (Îe) A se (re)vărsa (sau a se crăpa, a se ivi, a se zări, a miji) ~le (sau ~i, ~ de zi, ~ de ziuă), sau a da în fapt (sau a se crăpa, a se anunța) de ~ A începe să se lumineze. 7 (Iuz; îe) A suna (sau a bate) ~le A da semnalul de deșteptare dimineața, în cazărmi. 8 (Îvr) A cânta de ~ A face o serenadă tinerilor căsătoriți. 9 (Îvr) A cânta ca de ~ A cânta plăcut, agrabil. 10 (Îrg; îs) ~ de seară Amurg. 11 (art; pop) Dans popular care se joacă la nuntă. 12 (art; pop) Melodie după care se execută zorile (9). 13 (Pex) Melodie care se cântă miresei la uncrop. 14 (Reg; art; șîs cântecul ~lor, strigătul sau strigarea ~lor, ~le mortului, ~le de groapă) Bocet care se cânta mai ales la moartea unei persoane tinere. 15 (Olt) Colinde care se cântă în zori (2). 16 (Bot; reg) Zorea (1) (Ipomaea purpurea). corectat(ă)

zori¹ s.m.pl. (de obicei art.) 1 (adesea determ.prin „de zi”, „de ziuă”, „zilei”) Lumină care apare pe cer înainte de răsăritul soarelui; timp al zilei la răsăritul soarelui; faptul zilei; auroră. Bună dimineața, proaspeți zori de zi (LAB.). ◊ Revărsatul zorilor sau revărsat de zori v. revărsat. Steaua zorilor v. stea. ◊ Loc.adv. În zori sau în zori de zi (ori de ziuă) sau pînă-n zori, din zori, în zorii zilei, în zorii zorilor, în (ori la) revărsatul zorilor sau (odată) cu zorile = dis-de-dimineață. Din zori și pînă-n seară (ori noapte) = toată ziua; fără încetare, neîntrerupt, continuu. Din zori în zori = ziua și noaptea, tot timpul; totdeauna, mereu. ◊ Expr. A se (re)vărsa (sau a se crăpa, a se ivi, a se zări, a miji) zorile (ori zorii, zori de zi, zori de ziuă) sau a da în fapt (ori a se crăpa, a se revărsa, a se anunța) de zori = a apărea zorile, a începe să se facă ziuă, să se lumineze. Pînă s-au revărsat zorile, m-am frămîntat cu gîndul fel și chip (CR.). A se îngîna zorile (sau zorii) v. îngîna. ◊ Fig. (sugerează de obicei ideea de început promițător al unui proces, al unui fenomen, de perspectivă favorabilă imediată pentru ceva etc.) Înnegrit-am multe pagini: Ș-ale cărții, ș-ale vieții, Chiar din zorii tinereții (EMIN.). 2 (art.) Numele unui dans popular care se joacă la nuntă. ♦ Melodie după care se execută acest dans. ♦ Ext. Melodie care se cîntă miresei la uncrop. 3 (reg.; art.; și cîntecul zorilor, strigătul sau strigarea zorilor, zorile mortului, zorile de groapă) Numele unui bocet care se cîntă mai ales la moartea unei persoane tinere. • /<sl. veche зорꙗ,, gen. pl. al lui зорн.

ZORI¹ s. m. pl. (Articulat și în forma zorile) 1. Lumina care se arată pe cer înainte de a răsări soarele; faptul zilei, auroră. Își leapădă cerul cernitele straie, fereștile larg se deschid Și zorii tomnateci pătrund în odaie. DEȘLIU, M. 69. Prin dumbrăvi, pe ogoare și prin văi, trecea vîntișorul lin dinaintea zorilor. SADOVEANU, O. VI 335. Dragi-mi erau... mîndrele dealuri, de după cari-mi zîmbeau zorile, în zburdalnica vîrstă a tinereții. CREANGĂ, A. 117. ◊ (Cu verbe ca «a se revărsa», «a se zări», «a se ivi» etc. formează expresii însemnînd «a se lumina de ziuă») Afară, întunericul se subțiase, fereastra se făcuse albăstruie-deschisă; crăpau zorile. V. ROM. mai 1953, 120. Hai noroc, Castane frate... că se zăresc zorile, CAMILAR, N. I 230. Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură. ALECSANDRI, P. A. 120. Foaie verde ș-o lalea Zori de zi cînd se crăpa. TEODORESCU, R. P. 310. El mi se scula, Zori cînd se iveau. id. ib. 462. ◊ (Construit cu diferite prepoziții sau în corelații cu zi, ziuă, revărsat etc. formează locuțiuni însemnînd «dis-de-dimineață», «în faptul zilei») Către zărirea zorilor veni la companie. CAMILAR, N. I 196. În zori, m-am apropiat de fereastra în care bătea, cu mii de degete subțiri, ploaia. STANCU, U.R.S.S. 48. O dată cu zorile, glasul cocorilor a evitat vestitor, pătrunzînd strident prin pereții de scînduri ai barăcii. SAHIA, N. 83. Ziua următoare, în zorii zorilor, primarul Ion Pravilă se afla pe moșia arendașului. REBREANU, R. I 108. În zorii zilei se sculă și porni la tîrg. DUNĂREANU, CH. 72. Uite cum se șterg, pălite, de pe boltă, mii de stele, Cînd de zori s-anunță firii soarele biruitor. DAVILA, V. V. 184. La izvor vezi pe Rodica Pînă-n zori, cînd pe sub streșini încă doarme rîndunica. COȘBUC, P. I 95. Din zori, de cum s-aprind, Tot cîntă rîndunica Sub streșini ciripind. id. ib. 277. Cînd se trezește Ipate în zori de ziuă, se sparie ce vede! CREANGĂ, P. 158. De e curcă ce se-ncurcă, La revărsatul zorilor. în calea vînătorilor. ODOBESCU, S. III 9. De cu zorile, atunci cînd roua stă încă aninată de firele de iarbă. id. ib. 16. Mă duc, mîndro, și te las; La zoritul zorilor. HODOȘ, P. P. 219. ◊ Fig. Cu gîndiri și cu imagini înnegrit-am multe pagini Ș-ale cărții, ș-ale vieții, Chiar din zorii tinereții. EMINESCU, O. IV 292. ◊ Expr. Din zori și pînă-n seară (sau pînă-n noapte) = de cînd se face ziuă pînă noaptea tîrziu; toată ziua. În sufletul vostru a pătruns Vara cu muncă din zori pînă-n noapte. BENIUC, V. 24. Torcea, torcea fus după fus, Din zori și pînă-n seară; Cu furca-n brîu, cu gîndul dus. Era frumoasă de nespus în portu-i de la țară. IOSIF, V. 41. A da în fapt de zori = a se face ziuă, a se lumina de zi. De cum a dat în fapt de zori, Veneau, cu fete și feciori, Trăsnind rădvanele de crai Pe netede poteci de plai. COȘBUC, P. I 55. ♦ Luceafăr de zori = numele popular al stelei Sirius; zorilă. 2. (Regional, în forma zorile) Dans popular care se joacă după nuntă, cînd oaspeții sînt conduși acasă cu lăutari; melodia după care se dansează; melodie care se cîntă miresei la uncrop. 3. (Uneori în expr. zorile mortului) Bocete care se rostesc dis-de-dimineață, a doua zi după înmormîntare. «Zorile mortului» se strigă (cîntă) nu numai după repauzarea omului, ci mai vîrtos după înmormîntarea lui. MARIAN, Î. 230.- Formă gramaticală: pl. (f. art.) zorile.

ZORI¹ s. m. pl. 1. Lumină care se arată pe cer înainte de a răsări soarele; faptul zilei, auroră. ◊ Loc. adv. În zori sau în zori de zi (sau de ziuă), ori pînă-n zori, din zori, în zorii zilei, în zorii zorilor, sau de (o dată) cu zorile sau către zorirea zorilor = dis-de-dimineață. ◊ Expr. Din zori și pînă-n seară (sau noapte) = toată ziua. Din zori în zori = ziua și noaptea, tot timpul; totdeauna, mereu. A se (re)vărsa (sau a (se) crăpa, a se ivi, a se zări, a miji) zorile (sau zorii, zori de zi, zori de ziuă) sau a da în fapt (sau a se anunța) de zori = a apărea zorile, a începe să se facă ziuă. ◊ Luceafăr-de-zori = numele popular al stelei Sirius. 2. (Art.) Numele unui dans popular care se joacă la nuntă și melodia după care se execută; melodie care se cîntă miresei la uncrop. [Art.: zorii și zorile^[1]] – Slav (v. sl. zorja).^[1]

ZORI m. pl. 1) Lumină care apare la orizont înainte de răsăritul soarelui. ◊ În ~ de zi, la revărsatul ~lor dis-de-dimineață. Din ~ și până-n noapte ziua întreagă. 2) Timpul când apare această lumină. 3) fig. Începutul a ceva mult așteptat. ~i libertății. /<sl. zorija

zori f. pl. răvărsatul luminei, faptul zilei: zorile cu apusul nu pot avea întâlnire BOL. [Slav. ZORIA, licărire (bulg. ZORĂ, zori)].

zorĭ f. pl. (bg. vŭ zorĭ, în zorĭ, zorá, auroră, d. vsl. zorĭa, zarĭa, strălucire, zare. V. zare și prozorlivie). Auroră, timpu cînd se luminează de ziŭă: se revarsă zorile, la revărsatu zorilor. În zorĭ, la revărsatu zorilor. – Și m. pl. În zoriĭ zileĭ.

ziori^1[1] ssp vz zori¹ corectat(ă)

zoare ssp vz zori¹ corectat(ă)

zoari ssp vz zori¹ corectat(ă)

zuori ssp vz zori¹ corectat(ă)

zurori sfp vz zori¹

ziori f. pl. V. zori.

zori³ s. m. pl. / s. f. pl., art. zorii/zorile

zori² (a ~) (a da zor; a grăbi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zoresc, 3 sg. zorește, imperf. 1 zoream; conj. prez. 1 sg. să zoresc, 3 să zorească

zori¹ (a ~) (a se ivi zorile) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 sg. zorește, imperf. 3 sg. zorea; conj. prez. 3 sg. să zorească

zori¹ s. m. pl. / s. f. pl., art. zorii / zorile

zori s. m. pl. / s. f. pl., art. zorii / zorile

zori s. m. pl./s. f. pl., art. zorii/zorile

ZORI s. pl. 1. (ASTRON.) auroră, crepuscul, (pop.) faptul zilei. (~ii se arată.) 2. revărsat, (reg.) revărs. (~ de zi.) 3. (reg.) sinec, (Olt.) sâmcelat, sâmcele (pl.). (A pornit în ~.)

ZORI s. pl. 1. (ASTRON.) auroră, crepuscul, (pop.) faptul zilei. (~ii se arată.) 2. revărsat, (reg.) revărs. (~ de zi.) 3. (reg.) sinec, (Olt.) sîmcelat, sîmcele (pl.). (A pornit în ~.)

Zori ≠ amurg, seară, apus

zori s. f. pl. – Faptul zilei, auroră. – Megl. zor. Sl. zorĭa, zarĭa (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 469; Conev 36), cf. zare, și bg. zorá „auroră”, zorĭ „în zori, dis-de-dimineață”. – Der. zori, vb. refl. (a se face ziuă); zorea, s. f. (clopoțel, Ipomaea purpurea), cf. numele său fr. belle-de-jour; Zorilă, s. m. (personaj din mitologia populară, reprezintă zorile; luceafărul de dimineață; nume de bou); zorit, s. n. (în Trans., obicei folcloric care constă dintr-o cîntare matinală pentru tinerii căsătoriți).

zori, cântec ceremonial funebru din categoria numită de popor „ale mortului”. Se cântă în grup de femei „numite”, care nu fac parte din familia defunctului, pe alocuri în două grupe, antifonic (v. antifonie). Înainte de răsăritul soarelui, femeile se așează în colțul casei defunctului, cu fața spre răsărit, și intonează z. cu glas puternic („strigă z.”). În unele sate, femeile „strigă z.” stând pe un loc înalt, după ce l-au intonat în casă, apoi îl mai cântă „după înmormântare” (Marian, Mangiuca). Textul poetic, de o mare frumusețe, este o invocare către zori de a nu se ivi până nu se pregătesc cele necesare pentru înmormântare; urmează apoi descrierea drumului în lumea dezumanizată, unde nu e nici milă, nici dor, descrierea momentelor ceremoniale, anunțarea morții prin „Nouă răvășele/ Arse-n cornurele” (pecetluite), descrierea durerii celor rămași și invocarea mortului de a nu pleca. Textul se desfășoară în formă dialogată, pe două planuri, fiind și aici un motiv care revine la fiecare secvență („Zorilor, surorilor”, zorile socotite, de data aceasta, în concepția pop., zâne, ființe binefăcătoare). Melodiile sunt variate în cele trei zone în care se mai păstrează (Oltenia, Transilvania, Banat) și au o factură arhaică, pre- sau pentatonică*, silabism, ritm regulat, mișcare lentă, sistem (II, 6) parlando rubato, sunete mult lungite, susținute în forte, ceea ce accentuează atmosfera dramatică. În unele zone, prin prelungirea notei finale, de către fiecare grup, în timp ce cântă următorul, se naște o polif. primară, pe baza principiului burdonului (I). V. bocet; cântecul bradului; repertoriu (2).

ziori, s.m., pl. – (reg.) Picături de rouă; noi: „Se mai zice și la picăturile de apă ce cad de pe roata morii” (Bârlea, 1924); „Mă uitai pe râu în sus, / Vedeai 99 de ziori, / A sfântului Soare surori. / Și între ele m-o luat / Și de ură m-o spălat / Și de dragoste m-o încărcat” (Bârlea, 1924, II: 356). – Din zori „faptul zilei” (< sl. zorǐ) (MDA).