ZMEURÍȘ, zmeurișuri, s. n. Teren pe care crește spontan sau se cultivă zmeura; zmeuret. [Pr.: zme-u-] – Zmeur + suf. -iș.

zmeuriș [At: CREANGĂ, P. 31 / P: zme-u~ / V: sm~, jm~ / Pl: ~uri, ~e sn și ~i sm / E: zmeur + -iș] 1 sn Zmeuret. 2 sm (Bot; reg) Zmeur (1) (Rubus idaeus).

ZMEURÍȘ, zmeurișuri, s. n. Loc pe care cresc, spontan sau cultivat, (mulți) zmeuri; zmeuret. [Pr.: zme-u-] – Zmeur + suf. -iș.

ZMEURÍȘ, zmeurișuri, s. n. Loc pe care crește multă zmeură; zmeuret. Aci fusese pădure; e acum pămînt pleș cu zmeuriș. C. PETRESCU, Î. II 202. Scoborii în zmeurișul din care Pisicuța nu-și arăta pe deasupra decît numai vîrful urechilor. HOGAȘ, M. N. 163. Mi-aduc aminte că l-am întîlnit odată prin zmeuriș. CREANGĂ, P. 31. – Variantă: smeuríș s. n.

ZMEURÍȘ, zmeurișuri, s. n. Loc pe care crește multă zmeură. [Var.: smeuríș s. n.] – Din zmeur + suf. -iș.

ZMEURÍȘ ~uri n. Loc unde cresc (mulți) zmeuri. [Sil. zme-u-] /zmeur + suf. ~iș

smeuriș sn vz zmeuriș

SMEURÍȘ s. n. v. zmeuriș.

smeuriș n. loc semănat cu smeuri: l’am întâlnit prin smeuriș CR.

smeuríș n., pl. urĭ (d. smeură). Loc unde crește multă smeură. – Și zm- (VR. 1923, 4, 22). V. muriș.

zmeuríș (zme-u-) s. n., pl. zmeuríșuri

zmeuríș s. n. (sil. zme-u-), pl. zmeuríșuri

ZMEURÍȘ s. zmeuret.

ZMEURIȘ s. zmeuret.

ZMEURÍȘ² s. m. (Trans., Bucov.) Zmeurică. (zmeură + suf. -iș)

SMEURÍȘ² s. m. (Trans., Bucov.; Var.) Zmeuriș².