zgârietură sf [At: CORESI, TETR. 7 / P: ~ri-e~ / V: (îrg) zgăr~, (înv) ~iit~, zgăre~, ~râe~, (reg) ~râi~, zgărăit~, zgărăet~, zghereit~, zdârlăt~, zdărâe~, zdăr~ / S și: sg~ / Pl: ~ri / E: zgâria + -ătură] 1 Rană (superficială) făcută pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit sau tăios Si: zgaibă (9), zgâriere (1), crestătură (16), scrijelitură, tăietură (1), zgreblătură, (reg) zrepănătură (1). 2 Tăietură (liniară) superficială lăsată de un corp ascuțit și dur pe o suprafață Si: scrijeleală, scrijelire (1), scrijelitură, (reg) sferditură, zgâriere (2). 3 Arătură superficială. 4 (Înv) Semn (grafic) trasat, imprimat pe ceva.

ZGÂRIETURĂ ~i f. 1) Rană ușoară făcută cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. 2) Urmă pe suprafața unui obiect, produsă de ceva ascuțit. [G.-D. zgârieturii; Sil. -ri-e-] /a zgâria + suf. ~tură

zdărâetură sf vz zgârietură

zdărietură sf vz zgârietură

zdârlătură sf vz zgârietură

zgărăetură sf vz zgârietură

zgărăitură sf vz zgârietură

zgăretură sf vz zgârietură

zgărietură sf vz zgârietură

zgârâietură sf vz zgârietură

zgâriitură sf vz zgârietură

zghereitură sf vz zgârietură

zgărietură sf. v. zgîrietură.

zgîrietură s.f. 1 Tăietură superficială, rană ușoară, urmă lăsată pe piele de unghii, de gheare sau de un corp ascuțit. I-a legat rana care era numai o zgîrîietură de nimic (CAR.). 2 Tăietură superficială, urmă pe suprafața unui obiect, făcută de un corp ascuțit și dur; crestătură, scrijelitură. Pe sticlă erau niște zgîrieturi. • sil. -ri-e-. pl. -i. (înv., reg.) zgărietură, zgîriitură, zgîrîietură s.f. /zgîria + -ătură.

zgîriitură s.f. v. zgîrietură.

zgîrîietură s.f. v. zgîrietură.

ZGÎRIETURĂ, zgîrieturi, s. f. Tăietură sau urmă superficială făcută pe suprafața unui obiect de un. corp ascuțit mai dur; rană ușoară sau urmă liniară lăs ată pe piele de unghii, de gheare sau de un obiect ascuțit. Pe frunte avea o zgîrietură lungă. DUMITRIU, N. 40. Era roșu tot de zgîrieturi și de înțepături. GALACTION, O. I 300. ♦ Fig. (Rar) Arătură superficială. La întorsul unei arături «Te poți mulțămi numai cu o zgîrietură»... lucru ce nu se poate ierta la aratul obișnuit. PAMFILE, A. R. 55. – Variantă: zgărietură (ȘEZ. I 82) s. f.

ZGÎRIETURĂ, zgîrieturi, s. f. Tăietură superficială pe suprafața unui obiect făcută de un corp ascuțit și dur; rană ușoară, urmă lăsată pe piele de unghii, de gheare sau de un corp ascuțit. ♦ (Rar) Arătură superficială, făcută numai la suprafață. – Din zgîria + suf. -(ă)tură.

sgârietură f. rană ușoară din sgâriere și urma ce lasă.

zgîrietúră f., pl. ĭ. Rezultatu zgîrieriĭ: copiiĭ s’aŭ jucat cu pisicile și s’aŭ ales cu cîteva zgîrieturĭ.

zgârietură (desp. -ri-e-) s. f., g.-d. art. zgârieturii; pl. zgârieturi

zgârietură (-ri-e-) s. f., g.-d. art. zgârieturii; pl. zgârieturi

zgârietură s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. zgârieturii; pl. zgârieturi

ZGÂRIETURĂ s. crestătură, scrijeleală, serijelitură, (Transilv. și Maram.) sferditură. (O ~ pe suprafața băncii.)

ZGÎRIETURĂ s. crestătură, scrijeleală, scrijelitură, (Transilv. și Maram.) sferditură. (O ~ pe suprafața băncii.)