zeolit sm [At: J. CIHAC, I. N. 371/10 / P: ze-o~ / V: (înv) țe~ / Pl: ~iți / E: fr zéolithe, ger Zeolith] (Mlg; mpl) Alumosilicat de calciu și alcalii, hidratat, caracterizat printr-o structură reticulară particulară, care permite deshidratarea reversibilă și treptată în funcție de temperatură, însoțită de o variație continuă a proprietăților fizice.

zeolit s.m. (mineral.; mai ales la pl.) Grup de minerale cuprinzînd alumosilicați naturali, hidratați de calciu, de sodiu, de potasiu, de bariu și de stronțiu, uneori de magneziu, de mangan etc., sub formă de cristale lamelare, fibroase, cu luciu sticlos-sidefiu, de diferite culori, care au proprietatea de a-și pierde treptat apa prin încălzire, modifieîndu-și volumul și proprietățile, și care se utilizează la dedurizarea apei. • pl. -ți. /<fr. zéolite; cf. gr. ζέω „a fierbe”, λίφος „piatră”.

ZEOLIT s.m. Silicat natural de aluminiu și sodiu. [Pron. ze-o-. / < fr. zéolithe, zéolite < gr. zein – a fierbe, lithos – piatră].

ZEOLIT s. m. silicat natural de aluminiu și sodiu din rocile vulcanice. (< fr. zéolite)

țeolit sm vz zeolit

zeolit (desp. ze-o-) s. m., pl. zeoliți

zeolit (ze-o-) s. m., pl. zeoliți

zeolit s. m. (sil. ze-o-), pl. zeoliți

ZEO- „fierbere”. ◊ gr. zeo, ein „a fierbe, a clocoti” > fr. zéo-, germ. id., engl. id. > rom. zeo-. □ ~lit (v. -lit₁), s. m., silicat natural din rocile vulcanice; sin. geolit; ~litic (v. -litic₁), adj., care posedă proprietățile zeoliților.