ZBURĂTOARE², zburătoare, s. f. Plantă erbacee, din regiunile de munte și de coline, cu tulpina înaltă și cu florile mari, roșii-purpurii, folosită în medicina populară (Epilobium angustifolium). Se fierbe zburătoare... se amestecă cu tărîțe și ceva sare și se dă vitei să mănînce, și-i trece. ȘEZ. IV 128.

ZBURĂTOARE ~ f. 1) Pasăre care zboară. 2) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cilindrică, având frunze lanceolate, flori purpurii sau albe și fructe capsule, folosită în scopuri medicinale; răscoage. / a zbura + suf. ~ătoare

ZBURĂTOR, -OARE, zburători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care plutește în aer (purtat de vânt). II. S. m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă, imaginată ca un duh care chinuie somnul fetelor; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit; întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele catargului; verga care susține această pânză. III. S. f. 1. Pasăre; animal (care zboară). 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe prevăzute cu peri mătăsoși, folosită în medicina populară (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ător.

zburător, -oare adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre viețuitoare cu aripi) Care zboară; care poate să zboare. Fluturii mici și albaștri... se ridică în stoluri zburătoare (HOG.). ◊ Pești zburători v. pește. Furnică zburătoare v. furnică. Muște zburătoare v. muscă. Veveriță zburătoare v. veveriță. ♦ (despre aripi) Care este pentru zbor, de zburat. 2 (despre obiecte) Care plutește în aer (purtat de vînt, de curenți). Paltinii... își împrăștiau sămînța Zburătoare-n tot orașul (BLA.). ♦ Care străbate aerul cu mare viteză (fiind azvîrlit sau lansat cu putere). Covorul zburător e numai unul (TEOD.). ◊ Farfurie zburătoare v. farfurie. Fortăreață zburătoare v. fortăreață. Superfortăreață zburătoare v. superfortăreață. ♦ (despre nisipuri, soluri) Care este lipsit de stabilitate și care poate fi ușor dislocat de vînt. 3 Fig. (despre oameni) Care este nestatornic. ◊ Ext. Voi, tinerii, sînteți cu mințile cam zburătoare (FIL.). II s.m. 1 (fam.) Aviator. A mai murit un zburător; i s-a defectat motorul (SADOV.). 2 (în mit. pop.) Ființă fabuloasă, imaginată ca un spirit care chinuie noaptea în somn fetele și femeile. ♦ Boală (la fetele sau la femeile care au o dragoste neîmpărtășită) despre care se crede că este provocată de zburător și care se manifestă prin frisoane, somnolență, halucinații; lipitură. 3 (în lit. romantică) Personificare a sentimentului erotic, a dorului de bărbatul iubit; imaginea idealizată a iubitului. 4 Sportiv sau acrobat care execută exerciții la trapez. 5 (mar.) Numele unei vele care este montată a patra de la bază pe un catarg al unei nave cu pînze. ♦ Ext. Verga care susține o astfel de velă. III s.f. 1 Pasăre sau animal care zboară. Toate zburătoarele se adunaseră în pădurea uriașului. 2 (bot.) Plantă erbacee meliferă, cu tulpina înaltă, cu frunzele moi, lanceolate, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe prevăzute cu peri mătăsoși, folosită în medicina populară (Chamaenerion angustifolium). • pl. -ori, -oare. /zbura + -ător.

ZBURĂTOR, -OARE, zburători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care plutește în aer (purtat de vânt). II. S. m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică închipuită ca un spirit rău care chinuiește noaptea în somn fetele și femeile; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit, întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele catargului; verga care susține această pânză. III. S. f. 1. Pasăre; animal (care zboară). 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe prevăzute cu peri mătăsoși, folosită în medicina populară (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ător.

sburătoare f. 1. animal ce sboară: sburători cu mândre pene AL.; 2. pl. păsări de curte; 3. mare și frumoasă plantă cu tulpina acoperită cu peri și cu florile roșu-purpurii (Epilobium).

zburătór, -oáre adj. Care zboară, înaripat, pasăre: toate zburătoarele ceruluĭ. S. m. Zeu dragosteĭ în mitologia populară: zburător cu negre plete (Em.). Acest zeŭ, după credința poporuluĭ, cauzează și o boală care se manifestă pin arșiță și fiorĭ la ceĭ ce ĭubesc și nu sînt ĭubițĭ orĭ îs despărțițĭ de ființa ĭubită. Ĭa e foarte frumos descrisă de Eliade în poezia „Zburătoru”. V. lipitură și zmeŭ). S. f., pl. orĭ. Niște pene supt aripile găinilor. (Poporu crede că aceste pene ajută la zburat, și de aceĭa le taĭe ca să nu sară găinile peste gard). Răscoage (o plantă). V. zburătură și aeroplan(ist).

zburătoare (plantă) s. f., g.-d. art. zburătorii; pl. zburători

zburătoare (plantă) s. f., g.-d. art. zburătorii; pl. zburători

zburătoare (plantă) s. f., g.-d. art. zburătorii; pl. zburători

zburătoare (plantă) s. f., g.-d. art. zburătorii; pl. zburători

ZBURĂTOARE s. 1. (ORNIT.) pasăre. (O ~ de pradă.) 2. (BOT.; Epilobium angustifolium) pufuliță.

ZBURĂTOARE s. v. pojarniță, pufuliță, răchitan, răscoage, sunătoare.

zburătoare s. v. POJARNIȚĂ. PUFUL IȚĂ. RĂCHITAN. RĂSCOAGE. SUNĂTOARE.

zburătoare, zburători s. f. (peior.) țigan, rom.