ZBANȚ², zbanțuri, s. n. (Înv. și reg.) Ventuză (2). – Cf. ucr. zban, zbanja.

zbanț² sn [At: CIHAC, II, 5 / V: (îrg) ~ncă sf (S și: sbancă), (reg) zbranț / S și: sb~ / Pl: ~uri / E: ucr збант cf zbanț¹] 1 (Îrg) Ventuză. 2 (Reg; îe) A pune ~ul (cuiva) A reduce la tăcere pe cineva. 3 (Îae) A păcăli.

zbanț² s.n. (reg.) Ventuză. • /cf. ucr. збанок, збаниі.

ZBANȚ², zbanțuri, s. n. (Reg.) Ventuză (2). – Cf. ucr. zban, zbanja.

ZBANȚ², zbanțuri, s. n. (Regional) Ventuză (2).

ZBANȚ², zbanțuri, s. n. (Reg.) Ventuză (2). – Ucr. zban, zbanja.

zbanț n., pl. urĭ (din zbalț). Brățare lată de metal pusă ca să lege o pĭesă stricată (obada la roată ș. a.). Bucată de lemn orĭ de fer cu care se drege o spetează frîntă (la zmeu), un picĭor frînt ș. a.(fr. éclisse). Petic la gheată. Veriga de la jugu joagăruluĭ (Vc.). Zbancă, zbranț, ventuză.

zbancă² sf vz zbanț²

zbânț² sn vz zbanț¹

zbranț sn vz zbanț²

sbanț n. Mold. 1. bantă de fier la leucă: caleașca are nevoie de câteva sbanțuri AL.; 2. petec ce cismarul pune la ghete; 3. veriga de fier dela jugul joagărului (se aude în Vâlcea): sbanțurile joagărului; a pune sbanțul, a face să tacă, a păcăli pe cineva. [V. bantă (cu s protetic)].

zbanț (înv., reg.) s. n., pl. zbanțuri

zbanț (înv., reg.) s. n., pl. zbanțuri

zbanț (verigă, petic la ghete, ventuză) s. n., pl. zbanțuri

zbanț

zbânț (reg.) s. n., pl. zbânțuri

ZBANȚ² s. n. ~. (din sl. banci, pl. de la banc)

ZBANȚ¹, zbanțuri, s. n. (Var.) Zbalț, ~. (cf. zbalț)

ZBANȚ s. v. ventuză.

zbanț s. v. VENTUZĂ.