12 definiții pentru zăblău (pânză) zablău


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. gener. țol, pătură. – Din bg. zeblo.

ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. gener. țol, pătură. – Din bg. zeblo.

ZĂBLẮU2, zăblaie, s. n. Pînză de cîlți sau de păr de capră, p. ext. obiect făcut din astfel de pînză (v. țol, pătură). Griul roșu, greu la bob, curgea-n trăgători și venea la vînturătoare, iar de-aci se făcea vraf pe zăblaie curate de unde-l încărcau argații și-l duceau la magaziile boierești. SANDU-ALDEA, U. P. 100. Mai încolo, pe ziduri, stau rînduite, peste-un zăblău vărgat, arme de tot felul. ODOBESCU, S. A. 85. Nevastă c-a mea frumoasă Nu e-n sat la d-voastră! Cînd îi pomenești de furcă, Ia zăblău și se culcă. ȘEZ. XII 78.

ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. ext. țol, pătură.

ZĂBLẮU ~áie n. Pânză groasă de câlți sau de păr de capră, din care se confecționează diferite obiecte casnice (lăicere, țoluri, cergi etc.). /Orig. nec.

zăblău n. 1. țol de cânepă de vânturat grâne: întinde zăblaiele și bate-le cu maiele POP.; 2. cergă de cal: un zăblău vărgat OD. [Origină necunoscută].

zăblắŭ, V. zablăŭ 1 și 2.

zablắu2 sn vz zăblău1

*prelátă f., pl. e (fr. prélart și prélat, de orig. neșt.). Arm. pînză de acoperit căruțele ș. a. (numită și ceahól, polog și zablăŭ).

2) zablắŭ n., pl. ăĭe (cp. cu ung. zabló, troacă, copaĭe). Munt. Cergă, pătură, țol: un zablăŭ vărgat (Od.). Polog, prelată, mușama de acoperit grînele saŭ altă marfă (CL. 1910, 29, și 1911, 583). Dos. (zăblăŭ). Pînză de sac.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zăblắu2 (pânză, pătură) (înv., pop.) (ză-blău) s. n., art. zăblắul; (pături) pl. zăbláie

zăblău (pânză, pătură) s. n. (sil. -blău), art. zăblăul; (pături) pl. zăbláie


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

zăblắu (-aíe), s. n. – Pînză, țol. Origine necunoscută. A fost pus în legătură cu ceh., slov. zábalka „înveliș” (Cihac, II, 467) sau cu mag. zabló „copaie”, la fel de improbabile.

Intrare: zăblău (pânză)
zăblău2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: ză-blău
substantiv neutru (N46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zăblău
  • zăblăul
  • zăblău‑
plural
  • zăblaie
  • zăblaiele
genitiv-dativ singular
  • zăblău
  • zăblăului
plural
  • zăblaie
  • zăblaielor
vocativ singular
plural
zablău2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N42)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zablău
  • zablăul
  • zablău‑
plural
  • zablăie
  • zablăiele
genitiv-dativ singular
  • zablău
  • zablăului
plural
  • zablăie
  • zablăielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zăblău (pânză) zablău

  • 1. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere, țoluri etc.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX 3 exemple
    exemple
    • Grîul roșu, greu la bob, curgea-n trăgători și venea la vînturătoare, iar de-aci se făcea vraf pe zăblaie curate de unde-l încărcau argații și-l duceau la magaziile boierești. SANDU-ALDEA, U. P. 100.
      surse: DLRLC
    • Mai încolo, pe ziduri, stau rînduite, peste-un zăblău vărgat, arme de tot felul. ODOBESCU, S. A. 85.
      surse: DLRLC
    • Nevastă c-a mea frumoasă Nu e-n sat la d-voastră! Cînd îi pomenești de furcă, Ia zăblău și se culcă. ȘEZ. XII 78.
      surse: DLRLC

etimologie: