VĂRAT s. n. 1. Faptul de a văra. 2. Taxă care se plătea în trecut pentru pășunatul vitelor pe locul cuiva în timpul verii; văratic (II 2). – V. văra.

vărat¹ sn [At: (a. 1835) ȘTEFANELLI, D. C. 407 / Pl: ? / E: văra] 1 Ținere a animalelor erbivore, în special a oilor, de primăvara până toamna, în locuri favorabile pășunatului, mai ales la munte Si: văratic (14), (îdt) vărare. 2 Taxă care se plătea pentru văratul¹ (1) oilor sau al vitelor pe timpul unui sezon de pășunat Si: văratic (16).

vărat², ~ă a [At: DR XI, 126 / Pl: ~ați, ~e / E: vară, (2, 3) prin figură etimologică] 1 (În colinde și plugușoare; csnp) Văratic (13) . 2 (În colinde; d. vară) Călduroasă (2). 3 (În colinde; d. vară) Favorabilă muncilor agricole.

vărat s.n. 1 Faptul de a văra cu animalele (la munte). 2 Taxă pentru pășunatul vitelor pe locul cuiva în timpul verii; văratic. • /v. văra.

VĂRAT s. n. 1. Faptul de a văra. 2. Taxă care se plătea în trecut pentru pășunatul vitelor pe locul cuiva în timpul verii; văratic (II 2) – V. văra.

VĂRAT¹ s. n. 1. Faptul de a văra; ținerea vitelor vara la pășune. (Cu pronunțare regională) Oamenii se adunase... să se sfătuiască pentru varatul vitelor. ȘEZ. VII 105. 2. Taxă care se plătea altădată pentru pășunatul vitelor, vara. Se plătește văratul numai al unui cap de vită cu un galben. I. IONESCU, P. 294.

vărat (pop.) s. n.

vărat (pop.) s. n.

vărat s. n.

VĂRAT s. v. văratic.

vărat s. v. VĂRATIC.

Vărat ≠ iernat