VĂDUVĂ, văduve, adj. f. (Despre femei) Căreia i-a murit soțul sau care a divorțat și nu s-a recăsătorit. Eu holtei, mîndra văduvă, Dorul plînge în zori de ziuă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 104. ◊ (Substantivat) Deși călca spre treizeci și opt de ani, văduva Irimiei era încă frumoasă și părea tînără. SADOVEANU, O. VII 90. Ah, războiul blestemat Cîte văduve-a lăsat în durere și cîți prunci Au rămas orfani de-atunci. TOPÎRCEANU, M. 241. El lua paraua de nafură a văduvei și bucățica de pîine din gura orfanului. VLAHUȚĂ, O. A. I 218. ◊ Fig. Lipsit de ceva, liber, gol. Duzii bătrini de pe marginile drumului își scuturau ușor ramurile mai subțiri, văduve, învăluite de fîșii ușoare de aburi reci. DUMITRIU, B. F. 58. [Cuvintele] au rămas văduve de sens real. GHEREA, ST. CR. II 34. – Variantă; (regional) văduă (JARNÍK-BÎRSEANU, la CADE) adj. f.

văduvă f. femeie rămasă fără bărbat (prin moarte sau despărțenie). [Vechiu-rom. văduvă = lat. VIDUA].

VĂDUV, -Ă, văduvi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care și-a pierdut soțul sau soția prin deces și nu s-a recăsătorit; vădan. 2. Adj. Fig. Lipsit de ceva; liber, gol. – Lat. viduus, -ua.

văduv, ~ă [At: PSALT. HUR. 55²/24 / V: (îrg) văduu (Pl și: reg ~dui sf) smf, a, (înv) văduo (Pl: văduo; G-D: sg văduoei, Pl: văduolor) sf, af, vădoo sf, vădovă sf, af, (îvr) vuduă sf / A și: (reg) văduv / Pl: ~i, ~e, (reg) vădui sm, ~i sf / G-D și: (înv) ~vii sf / E: ml viduus, -ua] 1-2 smf, a (Persoană) care și-a pierdut soția sau soțul (prin deces) și nu s-a recăsătorit Si: (pop) vădan (1-2), văduvit (1-2), văduvoi (1-2), (reg) văduvar. 3 a (Înv; pan; d. stupi) Care nu are matcă. 4 a (Înv; d. instituții) Care are postul titularului vacant (prin deces) Si: (pop) văduvit (3). 5 a (Înv; d. funcții, demnități etc.) Care nu are titular Si: (pop) văduvit (4). 6 a (Fig; de obicei urmat de determinări introduse prin pp „de”) Lipsit (de ...). 7 smf (Fam; îs) ~(ă) de paie Persoană care a rămas o perioadă scurtă de timp fără soție sau, respectiv, fără soț. 8 sf (Orn; Trs; îc) ~ă-loatră Mierlă (Turdus merula). 9 sf (Bot; Trs; îc) ~a-ce-țâpă-copiii Sovârvariță² (Inula britannica).

văduu, -uă adj., s.m., s.f. v. văduv.

văduv, -ă s.m., s.f, adj. I 1 s.m., s.f. Persoană care și-a pierdut soția sau soțul (prin deces) și nu s-a recăsătorit; (pop.) vădan, vădancă. ◊ Expr. Văduv sau văduvă de paie = (calc după germ. „Strohwitwer”, magh. „szalmaözvegy”) soț sau soție care a rămas o perioadă scurtă de timp fară soție, respectiv, fară soț. 2 s.f. Compuse: (ornit.; reg.) văduvă-loatră = mierlă (Turdus merula); văduva-ce-țipă copiii = sovîrvariță (Inula britannica). lI adj. 1 (despre oameni; adesea în legătură cu vb. „a fi”, „a rămîne”) Care și-a pierdut soția sau soțul (prin deces) și nu s-a recăsătorit. Jupînese văduve ascultau cursurile lui despre viață și despre iubire (BACOV.). 2 Fig. (de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) Lipsit (de...),privat (de...). Peșteră uitată, Cu scorburi multe, văduve de soare (GOGA). 3 (înv.; despre instituții) Care are postul titularului vacant (prin deces); (despre funcții, demnități) care nu are titular. Biserica rămînea adeseaori văduvă de preoți (ISP.). • acc. și (reg.) văduv. pl. -i, -e, (reg.) m. -ui. și (înv., reg.) văduu,-uă adj., s.m., s.f. /lat. vidŭus, -ua.

VĂDUV, -Ă, văduvi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Bărbat) care și-a pierdut soția prin moarte sau (femeie) care și-a pierdut soțul prin moarte și nu s-a recăsătorit; vădan. 2. Adj. Fig. Lipsit de ceva; liber, gol. – Lat. viduus, -ua.

VĂDUĂ adj. f. v. văduvă.

VĂDUV ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care și-a pierdut (prin moarte) soțul sau soția și nu s-a mai recăsătorit. /<lat. viduus, ~ua

văduv, -ă adj. și s. (lat. vĭduus, vĭdua, de unde vrom. văduŭ, văduŭă [văduo, ca noo îld. noŭă]. Apoĭ s’a făcut văduvă, care a prefăcut masculinu văduŭ în văduv. It. védovo, -va, pv. vezoa, fr. veuf, veuve, cat. viuda, sp. viudo, viuda, pg. viuvo, -va. V. vădană). Rămas fără soție (pin moarte): om văduv, femeĭe văduvă; un văduv, o văduvă. Fig. Rar. Lipsit de: un sat văduv de locuitorĭ. – În est masc. și văduvóĭ.

văduvă, -ve.

văduv adj. m., s. m., pl. văduvi; adj. f., s. f. văduvă, pl. văduve

văduv adj. m., s. m., pl. văduvi; adj. f., s. f. văduvă, pl. văduve

văduv adj. m., s. m., pl. văduvi; f. sg. văduvă, pl. văduve

VĂDUVĂ s. (reg.) vădancă, (Mold., Bucov. și Transilv.) vădană. (I-a murit soțul, a rămas ~.)

VĂDUVĂ s. (reg.) vădancă, (Mold., Bucov. și Transilv.) vădană. (I-a murit soțul, a rămas ~.)

VĂDUV adj., s. (Mold., Bucov. și Transilv.) vădan, (Olt.) văduvar, (înv.) sărac. (I-a murit soția, a rămas ~.)

VĂDUV adj., s. (Mold., Bucov. și Transilv.) vădan, (Olt.) văduvar, (înv.) sărac. (I-a murit soția, a rămas ~.)

văduă, s.f. – (pop.) Văduvă (Plăiuț). ♦ (top.) Valea Văduvelor, nume sub care era cunoscută, în perioada interbelică, Valea Borcutului (afluent al Săsarului): „În anul 1935, societatea Aurum a introdus, în minele de pe Valea Borcutului, perforatoarele. Se spune că în trei ani silicoza a secerat toți bărbații de pe Valea Borcutului care lucrau la mină” (Portase, 2006: 129). – Var. a lui văduvă (< lat. viduus, -ua).