văcărie¹ sf [At: (a. 1793) ȘTEFANELLI, D. C. 232 / Pl: ~ii / E: vacă + -ărie] 1 Loc (îngrădit și amenajat) unde se odihnesc vacile (1), când sunt la pășune. Si: (reg) bătătură, bouriște, meriză, merizătoare, meriziș, meriziște, meriziștină, merizuș, zăcătoare. 3 (Reg) Văcăreață (3). 4 (Csc) Cireadă de vaci (1).

văcărie² sfs [At: I. GOLESCU, C. / E: văcar + -ie] Meseria de văcar (1) Si: (rar) văcărit².

văcărie¹ s.f. 1 Colect. Cireadă de vaci. 2 Loc îngrădit și amenajat pentru adăpostirea vacilor. • pl. – ii. /vacă + -ărie.

văcărie² s.f. Meseria de văcar. • pl. -ii. /văcar + -ie.

VĂCĂRIE, văcării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cireadă de vaci. Văcăria lui păștea în suhaturi. GALACTION, O. I 51. ♦ Loc îngrădit pentru vite; ocol, staul. Sub privirile iscoditoare ale lunii pline, ce-și cumpănea, în miez de noapte, mersu-i înalt deasupra văcăriei. HOGAȘ, M. N. 109. 2. Meseria de văcar. Ia ciomagul lui de văcărie, căci era văcar. ȘEZ. I 264.

VĂCĂRIE ~i f. 1) Ocupație de văcar. 2) Loc unde se țin vacile. /vacă + suf. ~ărie

văcăríe f. Ocupațiunea de văcar. Crescătorie (stabiliment) de vacĭ, tamazlîc. Ĭal. Cireadă de vacĭ: cînd să vie văcăria, se pun la pîndă (Șez. 36, 26).

văcărie s. f., art. văcăria, g.-d. art. văcăriei; pl. văcării, art. văcăriile

văcărie (cireadă, meserie) s. f., art. văcăria, g.-d. art. văcăriei; (cirezi) pl. văcării, art. văcăriile