vâjâitură sf [At: CANTEMIR, I. I. II, 71 / V: văjăi~, ~jăiet~, ~jăi~, ~iet~, ~jei~, ~jiet~, ~jii~, vijei~, vojăi~, vojei~, vojoi~ / Pl: ~ri / E: vâjâi + -itură] 1-5 (Pop) Vâjâit¹ (1-5). 6 (Pex) Amețeală (1).

văjăitură sf vz vâjâitură

vâjăietură sf vz vâjâitură

vâjăitură sf vz vâjâitură

vâjâietură sf vz vâjâitură

vâjeitură sf vz vâjâitură

vâjietură sf vz vâjâitură

vâjiitură sf vz vâjâitură

vijeitură sf vz vâjâitură

vojăitură sf vz vâjâitură

vojeitură sf vz vâjâitură

vojoitură sf vz vâjâitură

vîjeitură s.f. v. vîjîitură.

vîjietură s.f. v. vîjîitură.

vîjiitură s.f. v. vîjîitură.

vîjîitură s.f. Vîjîit. Rămase o tăcere amară întretăiată numai de vîjîiturile cravașei cu care maiorul Tănăsescu spinteca aerul (REBR.). • sil. -jî-i-. pl. -i. și (reg.) vîjeitură, vîjietură, vîjiitură s.f. /vîjîi + -tură.

VÎJEITURĂ s. f. v. vîjîitură.

VÎJIETURĂ s. f. v. vîjîitură.

VÎJIITURĂ s. f. v. vîjîitură.

VÎJÎITURĂ, vîjîituri, s. f. (Și în forma vîjiitură) Vîjîit. Un nou salt, dar vîjîitura ne-a luat înainte, explozia e acolo unde vram noi să ne oprim. CAMIL PETRESCU, U. N. 360. Se auzi o dulce vijiitură de vînt, care aducea un miros de trandafir și de rosmarini. ISPIRESCU, L. 114. – Variante: vîjiitură, vîjeitură (RETEGANUL, P. I 29), vîjietură (SANDU-ALDEA, U. P. 140, ISPIRESCU, L. 6) s. f.

vâjăitură f. vâjâit îndelungat.

vîjîitúră f., pl. ĭ. Rezultatu vîjîiriĭ: a auzit vîjîiturile gloanțelor. Huĭet pe care-l simți în urechĭ la vre-o boală: vîjîiturile urechilor.

vâjâitură (desp. -jâ-i-) s. f., g.-d. art. vâjâiturii; pl. vâjâituri

vâjâitură (-jă-i-) s. f., g.-d. art. vâjâiturii; pl. vâjâituri

vâjâitură s. f., g.-d. art. vâjâiturii; pl. vâjâituri

VÂJÂITURĂ s. 1. v. șuierat. 2. v. țiuitură.

VÎJÎITURĂ s. 1. șuier, șuierare, șuierat, șuierătură, vîjîială, vîjîire, vîjîit, vuiet. (~ vîntului.) 2. piuit, piuitură, șuierat, șuierătură, țiuit, țiuitură, vîjîit, (rar) piuială. (~ glonțului.)