VÂJÂIALĂ, vâjâieli, s. f. Vâjâit¹. [Pr.: -jă-ia-. – Var.: (reg.) vâjială s. f.] – Vâjâi + suf. -eală.

vâjâială sf [At: POLIZU / V: ~jia~, (înv) vâzâ~ / E: vâjâi + -eală] 1-5 Vâjâit¹ (1-5). 6 (Pex) Amețeală (1). 7 (Înv) Bâzâit¹ (1). 8 (Fam) Plimbare scurtă, făcută în grabă. 9 (Fam) Chef (13). 10 (Reg; îe) A lua în ~ (pe cineva) A certa (1). 11 (Reg; îae) A repezi pe cineva. 12 (Fam) Activitate febrilă. 13 (Reg) Zbârnâitoare.

VÂJÂIALĂ, vâjâieli, s. f. Vâjâit¹. [Pr.: -jâ-ia-. – Var.: (reg.) vâjială s. f.] – Vâjâi + suf. -eală.

vâjială sf vz vâjâială

vâzâială sf vz vâjâială

vîjială s.f. v. vîjîială.

vîjîială s.f. 1 Vîjîit. 2 (fam.) Plimbare, mers, deplasare. • pl. -ieli. și (reg.) vîjială s.f. /vîjîi + -eală.

VÎJIALĂ s. f. v. vîjîială.

VÎJÎIALĂ, vîjiieli, s. f. (Și în forma vîjială) Vîjîit, vîjîitură. Nu puteam înțelege nimic de vîjiala havuzului din lac. CARAGIALE, O. I 279. – Variantă: vîjială s. f.

vîjîĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a vîjîi, sunet vîjîit, vîjîitură.

vâjâială s. f., g.-d. art. vâjâielii; pl. vâjâieli

vâjâială s. f., g.-d. art. vâjâielii; pl. vâjâieli

vâjâială s. f., g.-d. art. vâjâielii; pl. vâjâieli

vâjâială, vâjâieli s. f. v. vâj.

a fi plecat la vâjâială expr. (intl.) 1. a ieși la plimbare. 2. a umbla după femei, a ieși la agățat. 3. a chefui, a petrece. 4. a ieși la furat.

în vâjâială expr. 1. în goană, în grabă. 2. la beție, la petrecere. 3. la plimbare; în călătorie de plăcere.

VÂJÂIALĂ s. v. șuierare.

VÎJÎIALĂ s. șuier, șuierare, șuierat, șuierătură, vîjîire, vîjîit, vijîitură, vuiet. (~ vîntului.)