13 definiții pentru vorbitor (s.n.)
din care- explicative (7)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- argou (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
VORBITOR, -OARE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir).
vorbitor, ~oare [At: MARDARIE, L. 101/18 / V: ~iu a, sm / Pl: ~i, ~oare a, smf, ~oare sn / E: vorbi + -tor, (18) după fr parloir] 1 a Care are facultatea de a utiliza un limbaj articulat. 2 a (Îs) Subiect (sau individ)~ Persoană a cărei vorbire (5) este supusă cercetării. 3 a Care imită limbajul articulat al oamenilor. 4 a (Reg) Vorbăreț (2). 5 a (Cig; rar; d. fime) Sonor. 6 a Care vorbește plăcut și mult Si: comunicativ, volubil (5). 7 a (Fig) Elocvent (6). 8 a (Fig) Semnificativ. 9 a Sugestiv. 10 a (Înv; d. limbi) Vorbit2 (4). 11 smf (Persoană) care vorbește într-o anumită limbă, dialect. 12 smf (Și; îvr; îs împreună ~) Interlocutor. 13 smf (Îvp; îls) ~ de rău, (înv) ~iu rău (de cineva) Bârfitor (1). 14 smf (Trs) Pețitor. 15 smf Persoană care povestește frumos (unui auditor). 16 smf Persoană care ține un discurs Si: conferențiar, orator. 17 sm (Pop) Mesager. 18 sn Cameră specială destinată întrevederilor dintre persoane aflate în internat, cazarmă, închisoare etc. și vizitatori Si: (frm) parloar. 19 sn (Rar) Difuzor pentru amplificarea vocii.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
vorbitor, -oare adj., subst. I adj. 1 (despre oameni) Care are facultatea de a vorbi, care utilizează limbajul articulat; (înv., reg.) vorovitor. ◊ Subiect vorbitor v. subiect. ◊ Analog. Păpușile ori soldații de plumb sau toate dihăniile și paiațele vorbitoare (ANG.). Δ Ceas vorbitor v. ceas. 2 Care se exprimă cu ușurință, convingător; căruia îi place să vorbească mult; vorbăreț; ext. comunicativ, volubil; (înv., reg.) vorovitor. Ea, de firea ei nu prea vorbitoare și așezată, nu putea să stea la un loc de bucurie (BRĂT.). 3 Care este evident, edificator, elocvent, grăitor. Mărioara îi strîngea mîna cu gingășie, ochii ei erau nespus de vorbitori (AGÂR.). II s.m., s.f. 1 Persoană care discută, care conversează cu cineva; interlocutor. Satisfacția de a fi de aceeași părere cu vorbitorul (CĂL.). 2 Persoană care vorbește un anumit idiom. Limba nu este numai productul activității vorbitorului, ci în mare parte ceva impus din afară (PHIL.). 3 Persoană care își exprimă gîndurile, ideile, sentimentele etc. prin viu grai; persoană care spune, comunică, relatează ceva (cuiva). Ultimele cuvinte ale vorbitorului fură urmate de o lungă tăcere (GHEȚ.). 4 Persoană care are talentul de a vorbi frumos, curgător, convingător în public; persoană care rostește un discurs, o conferință etc.; orator. În fund era un fel de podium, mai ridicat, ca o scenă..., cu tribuna vorbitorului (CA. PETR.). III s.n. Încăpere specială destinată întrevederilor dintre persoane aflate într-un internat, într-o cazarmă, într-o închisoare etc. și vizitatorii acestora. Adineaori directorul a dat ordin să-l aducă la vorbitor în lanțuri (CA. PETR.). • pl. -ori, -oare. /vorbi + -tor, cf. și fr. parloir, it. parlatorio.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
VORBITOR, -OARE, vorbitori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
VORBITOR1, vorbitoare, s. n. 1. Cameră specială în cămine, în cazărmi etc., destinată întrevederilor celor internați cu persoane venite din afară. Treceți la vorbitor, zice gardianul. V. ROM. decembrie 1953, 174. 2. Difuzor pentru amplificarea vocii.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VORBITOR3 ~oare n. Sală specială pentru întrevederi și convorbiri; parloar. /a vorbi + suf. ~tor
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
vorbitór, -oáre adj. Care vorbește: papagalu e o pasăre vorbitoare. S. m. și f. Orator: un vorbitor excelent. S. n., pl. -oare. Cameră destinată vorbiriĭ (conversațiuniĭ) părinților cu eleviĭ într’un internat.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
vorbitor2 (încăpere) s. n., pl. vorbitoare
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
vorbitor2 (cameră) s. n., pl. vorbitoare
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
vorbitor (cameră) s. n., pl. vorbitoare
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
VORBITOR adj., s. 1. adj. (rar) cuvântăreț, cuvântător. (Ființă ~oare.) 2. s. (livr.) locutor. (Un ~ care comunică un mesaj.) 3. s. v. conferențiar. 4. adj. v. sonor. 5. s. v. parloar.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
VORBITOR adj., s. 1. adj. (rar) cuvîntăreț, cuvîntător. (Ființă ~.) 2. s. conferențiar, orator, (rar) cuvîntător. (Un ~ bine documentat.) 3. adj. sonor, vorbit. (Film ~.) 4. s. parloar, (înv.) parlatoriu. (~ la un cămin.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
a băga vorbitor expr. (deț.) 1. a sta de vorbă, a pălăvrăgi. 2. a preveni pe cineva de iminența unui pericol.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv neutru (N11) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
vorbitor, vorbitoaresubstantiv neutru
- 1. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEXsinonime: parloar
- Treceți la vorbitor, zice gardianul. V. ROM. decembrie 1953, 174. DLRLC
-
- 2. Difuzor pentru amplificarea vocii. DLRLC
etimologie:
- (1.) Vorbi + sufix -tor (după limba franceză parloir). DEX '09 DEX '98 NODEX