VOCALIZĂ, vocalize, s. f. 1. Formulă melodică de virtuozitate în partiturile pentru voci. 2. Exercițiu tehnic de canto care se execută pe o vocală (de preferință a). – Din fr. vocalise.

vocaliză sf [At: TIM. POPOVICI, D. M. / Pl: ~ze / E: fr vocalise] 1 Executare a unui text muzical vocal prin înlocuirea denumirii notelor cu vocale, de preferință „a” sau „o”. 2 (Lpl) Exerciții de canto constând în executarea unor serii de note pe anumite vocale. 3 Piesă muzicală vocală fără cuvinte, uneori cu caracter de virtuozitate.

vocaliză s.f. (muz.) 1 Executare a unui text muzical vocal (cu caracter de exercițiu) prin înlocuirea denumirii notelor cu vocale, de preferință a sau o. ♦ Exercițiu de canto care constă în executarea unei serii de note pe anumite vocale. 2 Piesă vocală de virtuozitate, fără cuvinte, cîntată numai pe vocala a. ◊ pl. -e. /<fr. vocalise, it. vocalizzo.

VOCALIZĂ, vocalize, s. f. 1. Executare a unui text muzical vocal (cu caracter de exercițiu) prin înlocuirea denumirii notelor cu vocale, de preferință a sau o. 2. Piesă muzicală fără cuvinte, uneori cu caracter de virtuozitate. – Din fr. vocalise.

VOCALIZĂ, vocalize, s. f. Exercițiu de canto, care constă în executarea unei serii de note pe anumite vocale, fără articularea silabelor sau a cuvintelor.

VOCALIZĂ s.f. Exercițiu de canto constînd în executarea unei serii de note pe anumite vocale fără articularea cuvintelor. ♦ Piesă vocală cîntată fără cuvinte, de obicei pe vocala a. [Cf. fr. vocalise, it. vocalizzo].

VOCALIZĂ s. f. 1. exercițiu tehnic de canto care se execută pe o vocală (de obicei a). 2. piesă vocală de virtuozitate, fără cuvinte, cântată numai pe vocala a. (< fr. vocalise)

VOCALIZĂ ~e f. Exerciții de canto în care denumirile notelor se înlocuiesc cu vocale (de cele mai multe ori cu „a”). /<it. vocalizzo, fr. vocalise

vocaliza vb. I. I intr., tr. (muz.) A face exerciții de canto pe anumite vocale, fără a numi notele sau a pronunța cuvintele; a executa vocalize. Cînd Ioanide o neglija din cauza ocupațiilor lui..., vocaliza discret spre a controla ecoul odăilor (CĂL.). II refl. (fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală; a căpăta valoare de vocală sau de semi-vocală (semiconsoană). • prez.ind. -ez. /<fr. vocaliser, it. vocalizzare.

vocaliză s. f., g.-d. art. vocalizei; pl. vocalize

vocaliză s. f., g.-d. art. vocalizei; pl. vocalize

vocaliză s. f., g.-d. art. vocalizei; pl. vocalize

vocaliză 1. Melodie* amplă cântată fără text, numai pe o vocală (îndeosebi „a”). Poate conține toate formele de virtuozitate* vocală. Manieră străveche, primară de cântare, preluată în diferite muzici de cult și în repertoriul liturgic (v.: melismă). În muzica profană apare ca ornament* încă din sec. 12-13; integrată în bel-canto*, devine elementul său de bază. 2. Compoziție pentru voce (1), fără text, cântată numai pe vocala „a” (Rahmaninov, Ravel, Glier). 3. Exercițiu* pentru voce executat pe anumite silabe sau vocale pentru dobândirea unei tehnici de emisie corecte. Numeroase v. din sec. 18-19 (Bordogni, Vaccai, Concone, Rossini etc.) sunt folosite și azi. Sin.: solfegiu*. V. canto.

vocaliză, vocalize s. f. (glum., iron.) zbieret, țipăt.