12 definiții pentru violet (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

violet, [At: (a 1779) FURNICĂ, I. C. 92 / P: vi-o~ / Pl: ~eți, ~e a, (rar) ~uri sn / E: fr violet, ger violett] 1 a De culoarea florii de viorea Si: (reg) meruc. 2 a Care are culoarea intermediară între roșu și albastru închis Si: (reg) meruc. 3 sn Culoare violetă (2) Si: (reg) viorint1 (4). 4 sn A șaptea culoare a spectrului solar, care urmează după indigo Si: (reg) viorint1 (5). 5 sn Materie colorantă de culoare violetă (2). 6 sn (Îs) ~ de gențiană Substanță sub formă de pulbere cristalină sau de cristale de culoare cenușie, ușor solubilă în apă și în alcool, folosită ca antiseptic, ca antimicotic etc.

VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare violetă (1), ultima din spectrul solar (după indigo); culoarea viorelei. 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violet.

VIOLÉT2, -Ă, violeți, -te, adj. De culoarea viorelei; vioriu, mov. De la munte se ridica peste codri o învăluire de nouri violeți. SADOVEANU, O. VIII 128. Deasupra miriștilor aspre și decolorate, unde flori violete tremurau înfiorate de vînt, nori grabnici își tîrau umbra. C. PETRESCU, S.190. Șeful, ca de obicei... ridicase tonul, fața-i spînatecă luase o nuanță violetă. BART, S. M. 87.

VIOLÉT, -Ă adj. De culoarea violetei, a micșunelei; vioriu, mov; liliachiu. // s.n. A șaptea culoare a spectrului solar. [Pron. vi-o-, pl. -eți, -ete. / < fr. violet].

VIOLÉT, -Ă I. adj., s. n. (de) culoarea violetei (II); vioriu, mov; liliachiu. II. s. f. violă2. (< fr. violet, /II/ violette)

VIOLÉT2 ~tă (~ți, ~te) Care este de culoarea viorelelor; liliachiu-închis; stânjeniu. /<fr. violet

*violét, -étă adj. (fr. violet, d. violette, viorea, dim. d. vfr. viole, lat. viola, viorea; it. violetto). Intermediar între albastru și roș, ca petalele viorelelor, vioriŭ. S. f., pl. e. Viorea saŭ un fel de viorea. S. n., pl. urĭ. Coloarea violetă. V. vînăt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

violét1 (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violét adj. m. (sil. vi-o-), pl. violéți; f. sg. violétă, pl. violéte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VIOLÉT adj., s. liliachiu, mov, vioriu, (livr.) lila (invar.), (rar) stânjeniu. (De culoare ~.)

VIOLET adj., s. liliachiu, mov, vioriu, (livr.) lila (invar.), (rar) stînjeniu. (De culoare ~.)

Intrare: violet (adj.)
violet1 (adj.) adjectiv
  • silabație: vi-o-let
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • violet
  • violetul
  • violetu‑
  • viole
  • violeta
plural
  • violeți
  • violeții
  • violete
  • violetele
genitiv-dativ singular
  • violet
  • violetului
  • violete
  • violetei
plural
  • violeți
  • violeților
  • violete
  • violetelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

violet (adj.)

  • 1. De culoarea viorelei.
    exemple
    • De la munte se ridica peste codri o învăluire de nouri violeți. SADOVEANU, O. VIII 128.
      surse: DLRLC
    • Deasupra miriștilor aspre și decolorate, unde flori violete tremurau înfiorate de vînt, nori grabnici își tîrau umbra. C. PETRESCU, S.190.
      surse: DLRLC
    • Șeful, ca de obicei... ridicase tonul, fața-i spînatecă luase o nuanță violetă. BART, S. M. 87.
      surse: DLRLC

etimologie: