12 definiții pentru vârtute virtute


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂRTÚTE, vârtuți, s. f. (Înv.) 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

VÂRTÚTE, vârtuți, s. f. (Înv. și arh.) 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

VÂRTÚTE ~ți f. înv. Forță fizică a unei ființe cu o sănătate perfectă și în plină dezvoltare; putere de viață; vitalitate; vigoare. /<lat. virtus, ~utis

vârtute f. tărie fizică. [Lat. VIRTUTEM, vigoare].

VIRTÚTE1 s. f. v. vîrtute.

VÎRTÚTE, virtuți, s. f. (Învechit și arhaizant; și în forma virtute) 1. Putere, tărie, vigoare. În zadar sări și se smuci iapa cu vîrtute, căci voinicul nostru se ținu zdravăn. POPESCU, B. I 39. Acum pîrdalnicele de bătrînețe mi-au secat toată vîrtutea. ISPIRESCU, L. 12. Tată-meu a fost om tare, Cu vîrtute foarte mare. TEODORESCU, P. P. 116. ◊ Expr. Om în vîrtute = om în putere. A fi tare de vîrtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. Era odată o babă care avea trei feciori... tari de vîrtute, dar slabi de minte. CREANGĂ, P. 3. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). Pădurile și imașurile și fînațurile, cu vîrtute cîștigate în războaiele vechi, se vor întoarce după dreptate neamurilor. SADOVEANU, O. VII 63. Vîrtutea infanteriei noastre la escaladarea Brăilei egală pe acea a cavaleriei la surprinderea taberei de la Jiliște. HASDEU, I. V. 103. 3. Proprietate, însușire, calitate. Pămîntul întreg e încins cu coarde și cu rețele de fier care, prin vîrtuțile de curînd aflate ale aburului și ale trăsnetului, poartă pretutindeni știri. ODOBESCU, S. III 320.- Variantă: virtúte s. f.

vîrtúte f. (lat. vĭrtus, virtútis, virtute, vitejie; pv. vertut, fr. vertu. La It., Cat., Sp., Pg. e neol.). Vechĭ. Rar azĭ. Tărie, putere, vigoare, forță fizică: ceteá maĭ cu vîrtute rugăcĭunile (Șez. 30, 199).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vârtúte (vigoare, curaj) (înv.) s. f., g.-d. art. vârtúții; pl. vârtúți

vârtúte (vigoare, curaj) s. f., g.-d. art. vârtúții; pl. vârtúți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VÂRTÚTE s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă.

vîrtute s. v. DINAMISM. ENERGIE. FORȚĂ. IMPETUOZITATE. PUTERE. ROBUSTEȚE. TĂRIE. VIGOARE. VITALITATE. VLAGĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vîrtúte s. f. – Vigoare, forță. – Mr. virtute. Lat. virtūtem (Pușcariu 1862; REW 9371), cf. v. it. vertù, logid., v. port. virtude, prov. vertut, fr. vertu, sp. virtud.Der. vîrtos (mr. vîrtos, vărtos), adj. (puternic, robust, viguros; solid, rezistent; adv., mult, puternic), din lat. virtŭōsus (Cipariu, Elem., 6; Densusianu, Hlr., 195; Iordan, Dift., 197; cf. Pușcariu 1862, care crede că acest cuvînt lat. nu a existat); vîrtoșie (var. vîrtoșenie, vîrtoșime), s. f. (vigoare, robustețe); vîrtucios, adj. (robust, puternic). Toate aceste cuvinte, cu excepția lui vîrtos, sînt înv. Este dubletul lui virtute, s. f., neol.; cu der. din fr.; virtual, adj.; virtuos, adj. (plin de virtute; virtuos, se spune despre muzicienii care-și stăpînesc foarte bine instrumentele); sensul al doilea este tradus din it. virtuoso; virtuozitate, s. f.

Intrare: vârtute
substantiv feminin (F109)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vârtute
  • vârtutea
plural
  • vârtuți
  • vârtuțile
genitiv-dativ singular
  • vârtuți
  • vârtuții
plural
  • vârtuți
  • vârtuților
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F109)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • virtute
  • virtutea
plural
  • virtuți
  • virtuțile
genitiv-dativ singular
  • virtuți
  • virtuții
plural
  • virtuți
  • virtuților
vocativ singular
plural

vârtute virtute învechit

  • 1. Forță fizică a unei ființe cu o sănătate perfectă și în plină dezvoltare; putere de viață.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: putere tărie vigoare vitalitate 3 exemple
    exemple
    • În zadar sări și se smuci iapa cu vîrtute, căci voinicul nostru se ținu zdravăn. POPESCU, B. I 39.
      surse: DLRLC
    • Acum pîrdalnicele de bătrînețe mi-au secat toată vîrtutea. ISPIRESCU, L. 12.
      surse: DLRLC
    • Tată-meu a fost om tare, Cu vîrtute foarte mare. TEODORESCU, P. P. 116.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie Om în vârtute = om în putere.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. expresie A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Era odată o babă care avea trei feciori... tari de vîrtute, dar slabi de minte. CREANGĂ, P. 3.
        surse: DLRLC
  • 2. Vrednicie (războinică).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bărbăție curaj vrednicie 2 exemple
    exemple
    • Pădurile și imașurile și fînațurile, cu vîrtute cîștigate în războaiele vechi, se vor întoarce după dreptate neamurilor. SADOVEANU, O. VII 63.
      surse: DLRLC
    • Vîrtutea infanteriei noastre la escaladarea Brăilei egală pe acea a cavaleriei la surprinderea taberei de la Jiliște. HASDEU, I. V. 103.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Pămîntul întreg e încins cu coarde și cu rețele de fier care, prin vîrtuțile de curînd aflate ale aburului și ale trăsnetului, poartă pretutindeni știri. ODOBESCU, S. III 320.

etimologie: