uzurpa vt [At: PR. DRAM. 135 / S și: usurpa / Pzi: uzurp și ~pez / E: fr usurper, lat usurpare] 1 A-și însuși fără drept, prin violență sau prin fraudă (un drept, un bun, o demnitate etc.) Si: (înv) a răpști, a răpi². 2 (Pex) A obține (ceva) în mod ilegal Si: (înv) a răpști, a răpi².

UZURPA, uzurp, vb. I. Tranz. A-și însuși în mod abuziv drepturi, demnități, bunuri care aparțin altuia. Tu cine ești? Ce cauți aici? De ce l-ai omorît să-i uzurpi locul? C. PETRESCU, R. DR. 311. ◊ Fig. Iacă cum uzurpă ea [vocala străină] dreptul vocalelor noastre. NEGRUZZI, S. I 262. ◊ Refl. reciproc. (Rar) Cutreierau lumea, împărțindu-și moștenirea, războindu-se între dînșii, uzurpîndu-se unul pe altul. C. PETRESCU, R. DR. 44. – Prez. ind. și: uzurpez (BĂLCESCU, O. II 271).

UZURPA vb. I. tr. A pune mîna prin viclenie, cu sila pe un bun, pe un titlu al cuiva. ♦ (Fig.) A obține (ceva) prin înșelătorie, pe nedrept. [P.i. uzurp, -pez, 3,6 -pă. / cf. fr. usurper, lat. usurpare].

UZURPA vb. tr. a acapara, a-și însuși prin violență sau prin fraudă un bun, un drept, o calitate etc. (< fr. usurper, lat. usurpare)

A UZURPA uzurp tranz. (bunuri, drepturi, titluri etc.) A-și însuși în mod fraudulos, ilicit. /<fr. usurper, lat. usurpare

uzurpà v. 1. a pune mâna, cu de-a sila sau viclenește, pe averea, pe un titlu ce aparține altuia; 2. fig. a obține prin fraudă, fără drept: a uzurpa numele de învățat.

*uzúrp, a -á v. tr. (lat. usurpare, din *usu-rápere, a răpi pin uz). Ocup (apuc) fără drept pin violență saŭ pin viclenie: a uzurpa tronu. Fig. A uzurpa numele de învățat.

uzurpa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. uzurp, 3 uzurpă; conj. prez. 1 sg. să uzurp, 3 să uzurpe

uzurpa (a ~) vb., ind. prez. 3 uzurpă

uzurpa vb., ind. prez. 1 sg. uzurp, 3 sg. și pl. uzurpă

uzurp.

UZURPA vb. 1. (înv. și reg.) a săpa, (înv.) a răpști. (I-a ~ tronul.) 2. a încălca, (înv. fig.) a împresura. (A ~ drepturile cuiva.)

UZURPA vb. 1. (înv. și reg.) a săpa, (înv.) a răpști. (I-a ~ tronul.) 2. a încălca, (înv. fig.) a împresura. (A ~ drepturile cuiva.)