urâțenie sf [At: BRĂTESCU-VOINEȘTI, P. 308 / Pl: ~ii / E: urât² + -enie] (Îoc frumusețe) 1 (Lsg) Lipsă de frumusețe, de armonie. 2 (Lsg) Însușirea a ceea ce este urât² (4) Si: (îrg) urâciune (7). 3 Ființă urâtă² (17) Si: (îrg) urâciune (11), pocitanie, sluțenie. 4 Trăsătură morală urâtă² (8) Si: (înv) urâciune (12).

URÂȚENIE ~i f. 1) Caracter urât; sluțenie. 2) Ființă sau lucru urât; sluțenie. [G.-D. urâțeniei] /urât + suf. ~enie

URÎȚENIE, (2) urîțenii, s. f. 1. Însușirea de a fi urît, starea a ceea ce este urît. Orașul... își arăta, rușinat parcă, întreaga lui urîțenie. STANCU, D. 363. 2. Ființă urîtă; pocitanie, sluțenie. O urîțenie fără unghii, cu ochii astupați și cu două guri. C. PETRESCU, R. DR. 153.

urîțénie f. Uricĭune. Fig. Femeĭe urîtă, cĭumă.

urâțenie (desp. -ni-e) s. f., art. urâțenia (desp. -ni-a), g.-d. art. urâțeniei; (ființe; lucruri) pl. urâțenii, art. urâțeniile (desp. -ni-i-)

urâțenie (-ni-e) s. f., art. urâțenia (-ni-a), g.-d. art. urâțeniei; (ființe, lucruri) pl. urâțenii, art. urâțeniile (-ni-i-)

urâțenie s. f. (sil. -ni-e), art. urâțenia (sil. -ni-a), g.-d. art. urâțeniei; (ființe, lucruri) pl. urâțenii, art. urâțeniile (sil. -ni-i-)

urîțenie, -niei gen. a.

URÂȚENIE s. 1. diformitate, hâdoșenie, poceală, sluțenie, urâciune, (rar) sluție, (pop.) hâzenie, (înv.) grozăvie. (~ unui om.) 2. v. monstru.

Urâțenie ≠ frumusețe

URÎȚENIE s. 1. diformitate, hidoșenie, poceală, sluțenie, urîciune, (rar) sluție, (pop.) hîzenie, (înv.) grozăvie. (~ unui om.) 2. (concr.) hîdoșenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urîciune, (pop.) hîzenie. potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (O ~ de om.)

URÎȚENIE. Subst. Urîțenie, urîciune (înv. și reg.), urîțire, hidoșenie, hîdoșenie, hîzenie (pop.), poceală, pocire, pocitură, sluție (rar), sluțenie, sluțire, schimonosire, diformitate, deformare, malformație (med.), desfigurare. Ființă urîtă, urîciune, urîțenie, hidoșenie, hîzenie (pop.), pocit, pocitură, pocitanie, slut, sluțenie, sluțitură, momîie (fig.), znamie (reg.), monstru, dihanie, matahală, namilă. Adj. Urît, urîțel (dim.), urît al dracului, urît de mama focului, hidos, hîd, pocit, slut, slutișor (dim., rar), sluțit, schimonosit, balcîz (reg.), bocciu (pop. și fam.), pogan (reg.), diform, deformat, desfigurat; dizgrațios, respingător, dezagreabil, monstruos; grotesc, caricatural. Vb. A (se) urîți, a se hîzi (pop.), a (se) poci, a (se) sluți, a (se) deforma, a desfigura. V. antipatie, aversiune, defect, deformare, statură.