uree sf [At: ANTROP. 134/19 / P: ~re-e / V: (îvr) ureum s / Pl: ? / E: fr uree] Substanță organică incoloră, cristalizată, solubilă în apă, prezentă în sânge, care se elimină prin urină sau se obține sintetic, fiind folosită în industria chimică ori ca îngrășământ agricol Si: carbodiamidă.

UREE s. f. Substanță organică albă, cristalizată, care se găsește în sînge și în urină (și care se obține și pe cale sintetică, fiind folosită ca îngrășămînt agricol și la fabricarea unor mase plastice, a unor cleiuri etc.). Ureea este un compus azotat, care se formează cu atît mai mult cu cît regimul alimentar conține mai multă carne. ANATOMIA 170.

UREE s.f. Substanță organică albă, cristalizată, care se găsește în cantități mici în urină, putîndu-se fabrica și sintetic; carbodiamidă. [Pron. -re-e, gen. -eei. / < fr. urée, cf. gr. ouron – urină].

UREE s. f. substanță organică albă, cristalizată, în cantități mici în urină, putându-se fabrica și sintetic; carbodiamidă. (< fr. urée)

UREE f. Substanță organică incoloră, cristalizată, prezentă în sânge și eliminată din organism prin urină și sudoare. [G.-D. ureei; Sil. -re-e] /<fr. urée

ureum s vz uree

uree s. f., art. ureea, g.-d. uree, art. ureei

uree s. f., art. ureea, g.-d. uree, art. ureei

uree s. f., art. ureea, g.-d. uree, art. ureei

uree

uree sg.

UREE s. (CHIM., BIOL.) carbamidă, carbodiamidă.

UREE s. (CHIM.) carbodiamidă.