urdinare sf [At: (a. 1685) CCR, 133/22 / Pl: ~nări / E: urdina] 1 (Îrg) Parcurgere frecventă a unui traseu (pentru a ajunge undeva sau la cineva) Si: (îrg) urdinat (1), (înv) urdinătură (1), (reg) urdineală (1). 2 (Îrg) Mers (alergare) dintr-un loc în altul Si: (îrg) urdinat (2), (înv) urdinătură (2), (reg) urdineală (2). 3 (Îrg) Parcurgere a unui traseu după ceva sau după cineva Si: (îrg) urdinat (3), (înv) urdinătură (3), (reg) urdineală (3). 4 (Îvr) Întreținere de relații sexuale. 5 (Îrg; șîs ~a cea lină) Diaree (6). 6 (Mai ales îs ~ cu sânge) Dizenterie. 7 (Reg) Evacuare a materiilor fecale din intestin. 8 (Reg) Urdiniș (1).

URDINARE sf. 1 Faptul de a urdina ¶ 2 🩺 Starea cuiva care are ieșire deasă afară, evacuînd numai materii lichide, diaree, treapăd.

URDINARE, urdinări, s. f. (Învechit și popular) Acțiunea de a urdina și rezultatul ei; diaree. Lupul avînd urdinare... PANN, P. V. III 67. Cei pătimași de durerea colicilor și a urdinărilor. PISCUPESCU, O. 226.

urdinare f. diaree. [Lit. umblare deasă (cf. treapăd)].

urdináre f. Vest. Treapăd, diareĭe.

*gastro-enterítă f., pl. e. Med. Gastrită și enterită (pop. urdinare).

urdinare (înv., reg.) s. f., g.-d. art. urdinării; pl. urdinări

urdinare (înv., reg.) s. f., g.-d. art. urdinării; pl. urdinări

urdinare s. f., g.-d. art. urdinării; pl. urdinări

URDINARE s. v. diaree.

urdinare s. v. DIAREE.

urdinare, urdinări, s.f. (reg.) 1. acțiune repetată. 2. diaree.