UF interj. Exclamație care exprimă ciudă, regret, necaz, plictiseală, dezgust etc.; pfu! – Onomatopee.

uf i [At: HASDEU, R. V. 17 / V: uh, (înv) ~ă / E: fo] (Adesea pronunțat cu ,,f' sau cu „u” prelungite) Cuvânt care exprimă diverse stări afective: 1 Supărare Uf! m-am săturat! 2 Tristețe Uf! ce lume! 3 Oboseală Ce-am alergat. Uuf! Toată-s un lac de apă. 4 Plictiseală Uf! mai bine stăteam acasă. 5 Dezgust Uf! Ce urât miroase! 6 Ușurare Uf! am scăpat!

UF interj. Exclamație care exprima ciudă, regret, necaz, plictiseală, dezgust etc. – Onomatopee.

UF interj. Exclamație care trădează un sentiment puternic de ciudă, de plictiseală, de dezgust; of! ah! Uf! Bine că sosirăm. SEBASTIAN, T. 106. Uf, ce lume, soro dragă! Unde să-l mai caute. TOPÎRCEANU, B. 49. Uf! că mult mai am de suit, doamne! GÎRLEANU, L. 24. Uf! Nu mai stau pe picioare, de necăjită ce sînt! HASDEU, R. V. 17.

UF interj. (se folosește pentru a exprima un sentiment de amărăciune, de disperare, de plictiseală, de nemulțumire, de neplăcere, de dezgust, de ciudă etc.). /Onomat.

uf! int. ce exprimă neplăcere sau desgust.

uf, interj. care arată plictiseala saŭ dezgustu: Uf! Ce individ! Uf! Bine c’am scăpat! V. of.

ufă i vz uf

uh i vz uf

uf interj.

uf interj. – Exprimă suferința sau ușurarea. Creație expresivă, cf. REW 9032. – Der. ufui, vb. (a suspina), cf. ofta.