TUTELAR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris.

tutelar, ~ă a [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~e / E: fr tutélaire, lat tutelaris] 1 Privitor la tutelă (2). 2 Care aparține unei tutele (3). 3 Care constituie o tutelă (2). 4 Care ocrotește. 5 (Șîs) Organ ~ Organ al administrației de stat sau al organizațiilor obștești care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.) sau care are în dependența sa un teritoriu. 6 (Fig) Care constituie o tutelă (4). 7 (Îs) Autoritate ~ă Organ de protecție a persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu ori a intereselor celor ce nu se pot apăra singuri.

TUTELAR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris.

TUTELAR, -Ă, tutelari, -e, adj. Care se referă la tutelă; p. ext. care ocrotește, protejează. În creațiunea lui Coșbuc doina apare ca un înger tutelar, care petrece pe romîn în toate manifestările importante. GHEREA, ST. CR. III 346. La revedere, scump înger tutelar! Un stol de vise de-aur asupra-ți să coboare. MACEDONSKI, O. II 124.

TUTELAR, -Ă adj. Care se referă la tutelă; (p. ext.) ocrotitor, protector. ♦ Organ tutelar = organ al administrației de stat sau al organizațiilor obștești avînd în subordine organizații față de care exercită atribuții de organizare, coordonare și control; autoritate tutelară = organ de protecție a persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu ori a intereselor celor ce nu se pot apăra singuri. [Cf. lat. tutelaris, fr. tutelaire, it. tutelare].

TUTELAR, -Ă adj. care se referă la tutelă; (p. ext.) ocrotitor, protector. ♦ organ ~ = organ al administrației de stat sau al unei organizații obștești având în subordine o instituție sau o organizație; autoritate ~ă = organ de protecție a persoanelor lipsite de capacitatea de exercițiu ori a intereselor celor ce nu se pot apăra singuri. (< fr. tutélaire, lat. tutelaris)

TUTELAR ~ă (~i, ~e) Care ține de tutelă; propriu tutelei. /<fr. tutélaire, lat. tutelaris

tutelar a, care protejează: înger tutelar.

*tutelár, -ă adj. (lat. tutelaris. Cp. cu clientelar). Jur. Relativ la tutelă: gestiune tutelară. Fig. Apărător, protector: geniu tutelar al cetățiĭ.

tutelar adj. m., pl. tutelari; f. tutelară, pl. tutelare

tutelar adj. m., pl. tutelari; f. tutelară, pl. tutelare

tutelar adj. m., pl. tutelari; f. sg. tutelară, pl. tutelare