TURBULENȚĂ, turbulențe, s. f. 1. Gălăgie, zgomot; dezordine; nesupunere, revoltă. 2. (Fiz.) Stare a unui fluid în masa căruia există vârtejuri. – Din fr. turbulence, lat. turbulentia.

turbulență sf [At: COSTINESCU / Pl: ~țe / E: fr turbulence, lat turbulentia] 1 (Liv) Zgomot. 2 (Liv) Dezordine (2). 3 (Liv) Revoltă. 4 (Fiz) Stare a unui fluid în masa căruia există vârtejuri.

TURBULENȚĂ s. f. 1. (Livr.) Gălăgie, zgomot; dezordine; nesupunere, revoltă. 2. (Fiz.) Stare a unui fluid în masa căruia există vârtejuri. – Din fr. turbulence, lat. turbulentia.

TURBULENȚĂ s. f. 1. Gălăgie, zgomot, dezordine; nesupunere, revoltă. 2. Mișcare de agitație a unui fluid ale cărui particule au deplasări dezordonate.

TURBULENȚĂ s.f. 1. (Liv.) Tulburare; neorînduială, dezordine; gălăgie. 2. (Fiz.) Stare de mișcare a unui fluid în care există vîrtejuri. [Cf. fr. turbulence, lat. turbulentia].

TURBULENȚĂ s. f. 1. neorânduială, dezordine; gălăgie. 2. (fiz.) stare a unui fluid în care există vârtejuri, agitație. (< fr. turbulence, lat. turbulentia)

TURBULENȚĂ f. 1) Agitație turbulentă. 2) Caracter turbulent. [G.-D. turbulenței] /<fr. turbulence, lat. turbulentia

*turbulénță f., pl. e (lat. turbulentia). Caracteru de a fi turbulent.

turbulență s. f., g.-d. art. turbulenței; pl. turbulențe

!turbulență s. f., g.-d. art. turbulenței; pl. turbulențe

turbulență s. f., g.-d. art. turbulenței

TURBULENȚĂ s. (FIZ.) agitație. (~ unui fluid.)

TURBULENȚĂ s. (FIZ.) agitație. (~ unui fluid.)