opțiuni
  • info

11 definiții pentru tunător

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TUNĂTOR, -OARE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. – Tuna + suf. -ător.

TUNĂTOR, -OARE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. – Tuna + suf. -ător.

tunător, ~oare [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~oare / E: tuna + -tor] 1 a (D. diferite surse de zgomot) Care bubuie tare Si: (îvr) tonant, trăsnitor (4). 2 a (Fam; d. glas, voce) Care este puternic Si: răsunător, (frr) tonitruant. 3 sf (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

TUNĂTOR, -OARE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. Ca să dovedească vrednicia lor, răspundeau artistului cu voci tunătoare și false. SADOVEANU, E. 126. Peneș, om de omenie, Sare-n Plevna dintr-un zbor Și apucă-n bărbăție Tunul cel mai tunător. ALECSANDRI, P. III 482. Auzii glasul aramei tunătoare. ALEXANDRESCU, M. 30. ◊ (Adverbial) Atunci boier Stoicea... porunci tunător. GALACTION, O. I 52. După o pauză, tunător, aproape răstindu-se una la alta, își întîlniră glasurile într-unul singur. BASSARABESCU, V. 23.

TUNĂTOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care bubuie tare. 2) fig. Care (parcă) tună. Voce ~oare. /a tuna + suf. ~tor

tunător a. care tună și fulgeră: Jupiter Tunătorul; voce tunătoare, tare și răsunătoare.

tunător, -oáre adj. și s. Care tună: sfîntu Ilie tunătoru. Fig. Voce tunătoare, voce groasă și energică.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

tunător adj. m., pl. tunători; f. sg. și pl. tunătoare

tunător adj. m., pl. tunători; f. sg. și pl. tunătoare

tunător adj. m., pl. tunători; f. sg. și pl. tunătoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TUNĂTOR adj. 1. v. bubuitor. 2. v. puternic.

TUNĂTOR adj. bubuitor, detunător. (Explozie ~.)

Intrare: tunător
tunător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tunător
  • tunătorul
  • tunătoru‑
  • tunătoare
  • tunătoarea
plural
  • tunători
  • tunătorii
  • tunătoare
  • tunătoarele
genitiv-dativ singular
  • tunător
  • tunătorului
  • tunătoare
  • tunătoarei
plural
  • tunători
  • tunătorilor
  • tunătoare
  • tunătoarelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tunător, tunătoareadjectiv

  • 1. Care tună, care bubuie (tare). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: bubuitor detunător puternic răsunător
    • format_quote Ca să dovedească vrednicia lor, răspundeau artistului cu voci tunătoare și false. SADOVEANU, E. 126. DLRLC
    • format_quote Peneș, om de omenie, Sare-n Plevna dintr-un zbor Și apucă-n bărbăție Tunul cel mai tunător. ALECSANDRI, P. III 482. DLRLC
    • format_quote Auzii glasul aramei tunătoare. ALEXANDRESCU, M. 30. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Atunci boier Stoicea... porunci tunător. GALACTION, O. I 52. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial După o pauză, tunător, aproape răstindu-se una la alta, își întîlniră glasurile într-unul singur. BASSARABESCU, V. 23. DLRLC
etimologie:
  • Tuna + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.