tudumăni [At: (a. 1628) IORGA, S. D. IV, 27 / V: (îrg) todom~, tondom~, ~dom~ / Pzi: ~nesc / E: tudumană] 1 vi (Trs; înv) A protesta. 2 vt (Trs; Mar; înv) A mărturisi. 3 vt (Mar) A da de știre strigând. 4 vi (Trs; Mar) A cere ajutor. 5 vi (Trs; Mar) A se văita. 6-7 vi (Reg; îf todomăni) A bolborosi (1). 8 vi (Reg; îaf) A pălăvrăgi.

todomăni v vz tudumăni

tondomăni v vz tudumăni

tudomăni v vz tudumăni

ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin vorbe, banĭ, frumuseță ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s’ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și adimenesc. La Ret. tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc).

tudumănésc, V. ademenesc.

tudumăni, tudumănesc, vb. IV (reg.) a protesta, a declara; a cere ajutor, a bolborosi.

tudumăni, tudumănesc, vb. intranz., refl. – (reg.) A striga, a țipa, a zbiera (pentru a chema în ajutor): „Când cineva s-a rătăcit și strigă în codru, cel care aude întreabă: «Măi, cine se tudumăne?»” (Calendar, 1980: 109); „Dă fata țâpote cât poate și tudumănește: Ajutor!” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 62). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei sub forma todomăni „a țipa” (DRDT). – Din tuduman (MDA).

tudumăni, tudumănesc, vb. intranz. – A striga, a țipa, a zbiera (pentru a chema în ajutor): „Când cineva s-a rătăcit și strigă în codru, cel care aude întreabă: «Măi, cine se tudumăne?»” (Calendar 1980: 109). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei sub forma todomăni „a țipa” (DRDT). – Din tuduman.