tudumăni, tudumănesc, vb. intranz. – A striga, a țipa, a zbiera (pentru a chema în ajutor): „Când cineva s-a rătăcit și strigă în codru, cel care aude întreabă: «Măi, cine se tudumăne?»” (Calendar 1980: 109). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei sub forma todomăni „a țipa” (DRDT). – Din tuduman.