tudumăní, tudumănesc, v.i.r. (reg.) A striga, a țipa, a zbiera (pentru a chema în ajutor): „Când cineva s-a rătăcit și strigă în codru, cel care aude întreabă: Măi, cine se tudumăne?” (Calendar, 1980: 109). ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, sub forma todomăni „a țipa”. – Din tuduman (MDA).