trombă² sf [At: DN³ / Pl: ~be / E: it tromba (clarino)] (Muz) Trompetă (1).

trombă¹ sf [At: GENILIE, P. 62 / V: (înv) ~mpă / Pl: ~be / E: fr trombe, it tromba] 1 Coloană înaltă de apă de formă conică, ridicată de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu mare iuțeală în juml ei însăși. 2 Vânt în formă de vârtej cu axă verticală sau puțin înclinată și cu viteză foarte mare. 3 (Pex) Coloană de fum, de praf, de zăpadă etc. ridicată de un vânt puternic Si: vârtej. 4 Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. 5-6 (Îvr) Trompă¹ (4-5).

TROMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană de apă de formă conică, care se învîrtește cu mare iuțeală în jurul ei însăși, fiind ridicată de vîrtejurile de vînt. Corveta era să fie sorbită de-o trombă marină. BART, E. 275. Alexandru a amețit o lume ca trombele și ciclonii călători. CARAGIALE, N. F. 82. ♦ Vînt în formă de vîrtej, cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o viteză de patru pînă la cincizeci de metri pe secundă. ♦ Coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vînt puternic; vîrtej. Am fi ispitiți să comparăm... înaintarea chirovnicilor prin tromba de fum și de noroi a erupției... cu un episod de asalt. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 4/4. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. Crîmpeie de cîntece, strigăte, glume și înjurături se ridicau de jos, din fundul vasului, pe tromba de ventilație, pînă sus pe punte. BART, S. M. 96. – Variantă: trompă (VLAHUȚĂ, O. A. III 138) s. f.

TROMBĂ¹ s.f. 1. Coloană de apă ridicată în formă de con de vîrtejurile de vînt, care o fac să se învîrtească cu o mare iuțeală. ♦ Coloană de fum, de praf ridicată de un vînt puternic; vîrtej. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. [< fr. trombe].

TROMBĂ² s.f. Instrument muzical de suflat, din alamă, cu tub circular; trompetă. [< it. tromba(clarino)].

TROMBĂ s. f. 1. coloană de apă ridicată în formă de con de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu o mare iuțeală. ♦ în ~ = vertiginos, rapid. ◊ coloană de fum, de praf, ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. (mar.) tub metalic vertical, curbat la partea superioară, prin care se face aerisirea încăperilor de sub punte. (< fr. trombe, it. tromba)

trombă s. f. în loc. adv. în trombă (franțuzism) Vertiginos, rapid ◊ „Degeaba, nicăieri nici un taxi [...] În sfârșit, unul a binevoit să ne ia străbătând în trombă Parisul [...]” R.lit. 27 XII 84 p. 20. ◊ „Mașina demarează în trombă, face la stânga [...]” R.l. 1 VII 93 p. 11; v. și R.lit. 18 X 84 p. 16, Lit. 21/93 p. 2, Ev.z. 1 XI 93 p. 4 (din fr. [entrer en] trombe)

TROMBĂ ~e f. 1) Vârtej puternic având înălțimea de câteva zeci de metri. 2) Coloană (de fum, zăpadă, apă etc.) ridicată în sus și răsucită de un vânt puternic; trâmbă. 3) mar. Tub prin care se aerisesc încăperile de jos ale unui vapor. /<fr. trombe, it. tromba

trombă f. 1. trompă: tromba cu glasul ei lugubru EM.; 2. proboscidă: elefanți cu lungi trombe înarmați GR. AL.

trombă f. massă de aburi în formă de cilindru sau de con răsturnat, mișcat în vârtej de vânt și care poate dărâma case, desrădăcina arbori, etc.

*trómbă f., pl. e (fr. trombe, it. tromba, d. vgerm. trumba, trumpa. V. trompă, trîmbă, tulumbă). Sorb de apă, colosală coloană de apă care se învîrtește și se rîdică pînă la norĭ pe mare în timpu furtunilor. Trompetă (Rar). Trompă (de elefant, de insect). V. hurtum și hobot).

trompă¹ sf [At: AR (1829), 175¹/11 / V: (îvr) ~mbă / Pl: ~pe / E: fr trompe, it tromba] 1 (Înv) Trompetă (1). 2 (Îvr) Corn¹ de vânătoare. 3 (Fam) Claxon. 4 (Pan) Organ muscular tubular provenit mai ales din dezvoltarea musculaturii nărilor care prelungește nasul la elefant, la tapir etc. și care servește la pipăit și la apucat Si: (îvr) trombă¹ (5). 5 (Pan) Prelungire a capului sau a gurii la unele animale nevertebrate și la insecte (care servește la supt) Si: (îvr) trombă¹ (6). 6 (Atm; îs) ~pa lui Eustache (sau Eustah), ori (rar) ~pa urechii Canal interior al urechii, care face legătura între timpan și faringe Si: (îvr) trompeta (4) lui Eustache, trâmbița (9) lui Eustaș. 7 (Atm; șîs ~ uterină) Canal prin care se elimină ovulele formate în ovar Si: oviduct, (îvr) trompeta (3) mătricei. 8 (Teh; șîs ~ de apă) Dispozitiv folosit în scopul realizării vidului prin antrenarea gazului de către o vână de apă sub presiune. 9 (Îvr; șîs ~mbă de vânt) Tub (de pânză sau de metal) prin care se ventilează încăperile de jos ale unui vapor. 10 (Înv; îs) ~mbă de zgură Canal pentru evacuarea zgurii. 11 (Aht) Element de construcție în formă de boltă trunchiată, înlesnind de obicei trecerea de la un plan pătrat la un plan poligonal sau circular.

trompă² sf vz trombă¹

TROMPĂ¹ s. f. v. trombă.

trombă (vârtej; coloană de apă) s. f., g.-d. art. trombei; pl. trombe (și în: în trombă)

trombă (vârtej, coloană de apă) s. f., g.-d. art. trombei; pl. trombe

trombă s. f., g.-d. art. trombei; pl. trombe

TROMBĂ s. 1. v. vârtej. 2. vârtej, (pop.) vântoasă. (O ~ de praf.)

TROMBĂ s. 1. vîrtej, (rar) sul. (O ~ de vînt.) 2. vîrtej, (pop.) vîntoasă. (O ~ de praf.)

trombă (-be), s. f. – 1. Trompetă. – 2. Vîrtej, tub de ventilație a vapoarelor. Ngr. τρόμπα. Eset dubletul lui trompă, s. f. (canal interior; trompetă; Arg., nas), din fr. trompe; der. trompetă (mr. trumbetă), s. f., din fr. trompette (mr. din it. trombetta › ngr. τρουμπέτα); trompet (var. trompetaș), s. m. (trompetist).