13 definiții pentru tribut

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRIBÚT, tributuri, s. n. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir (2). ◊ Expr. A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum.

TRIBÚT, tributuri, s. n. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir (2). ◊ Expr. A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum.

tribut sn [At: HR. I, 2/10 / Pl: ~uri / E: lat tributum, fr tribut] 1 (Înv) Obligație (de regulă bănească) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe Si: bir. 2 (Îrg; îe) A plăti ~ul morții (sau naturii) A muri. 3 (Înv) Obligație bănească a cetățenilor către stat Si: bir, impozit. 4 (Înv) Taxă (1). 5 (Fig) Obligație (politico-economică) față de cineva (sau față de un stat) Si: datorie. 6 (Fam; îe) A-și da (sau a-și aduce) ~ul A contribui la ceva. 7 (Pgn) Contribuție (1).

TRIBÚT, tributuri, s. n. (Învechit) Birul pe care-l impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la epoci fixe. V. haraci. Pe tronul Moldovei, după ce și-l cumpărase cu un tribut îndoit și cu pîraie de sînge romînesc, domnea... Petru cel Șchiop. HASDEU, I. V. 179. În fiecare an un slujbaș al Porții va veni în Țara Romînească ca să primească tributul. BĂLCESCU, O. I 228. ◊ Fig. În fiecare seară trebuie... să-i plătesc tributul de basme. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 27. Ipocrizia este tributul ce plătește viciul virtuții. BOLLIAC, O. 261. ◊ Expr. A da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la o operă (bună). Să aibă în sfîrșit răgaz neamurile să-și aducă fiecare tributul de bine la progresul umanității. SADOVEANU, E. 32.

TRIBÚT s.n. 1. Birul pe care era obligat să-l plătească un popor învins unei puteri cuceritoare. 2. Obligație, datorie, ceea ce se cuvine cuiva; contribuție în general. ♦ A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. [< fr. tribut, lat. tributum].

TRIBÚT s. n. 1. obligație în bani impusă unui popor învins de către cuceritor; bir; impozit plătit de către provincii împăraților în antichitate și în evul mediu. 2. obligație, datorie, ceea ce se cuvine cuiva; contribuție în general. ♦ a-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. (< fr. tribut, lat. tributum)

TRIBÚT ~uri n. 1) înv. Dare în bani percepută de către domnitori pentru Poarta Otomană; bir. 2) fig. Concesie spirituală impusă de circumstanțe. A plăti ~ modei. /<lat. tributum, fr. tribut

tribut n. 1. ceea ce o țară plătește alteia în semn de dependență (v. haraciu); 2. ceea ce se dă: fluviile aduc tributul lor mării; 3. fig. ceea ce e dator a face, a îndura: a plăti tributul morții.

*tribút n., pl. e și urĭ (lat. tributum, d. tribúere, a da. V. atribut). Bir plătit de o țară supusă alteĭa maĭ puternice (odinioară haracĭ). La Romanĭ, biru provinciilor imperiale. Fig. Ceĭa ce daĭ de voĭe saŭ de nevoĭe: fluviile daŭ tribut măriĭ, mĭ-am dat tributu subscriind o sută de francĭ pentru săracĭ, fie-care om dă tribut morțiĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TRIBÚT s. (IST.) 1. bir, (înv.) nevoie. (A refuzat să plătească ~ turcilor.) 2. haraci, (impr.) peșcheș. (~ anual.)

TRIBUT s. (IST.) 1. bir, (înv.) nevoie. (A refuzat să plătească ~ turcilor.) 2. haraci, (impr.) peșcheș. (~ anual.)

Intrare: tribut
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tribut
  • tributul
  • tributu‑
plural
  • tributuri
  • tributurile
genitiv-dativ singular
  • tribut
  • tributului
plural
  • tributuri
  • tributurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tribut, tributurisubstantiv neutru

  • 1. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: bir
    • format_quote Pe tronul Moldovei, după ce și-l cumpărase cu un tribut îndoit și cu pîraie de sînge romînesc, domnea... Petru cel Șchiop. HASDEU, I. V. 179. DLRLC
    • format_quote În fiecare an un slujbaș al Porții va veni în Țara Romînească ca să primească tributul. BĂLCESCU, O. I 228. DLRLC
    • format_quote figurat În fiecare seară trebuie... să-i plătesc tributul de basme. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 27. DLRLC
    • format_quote figurat Ipocrizia este tributul ce plătește viciul virtuții. BOLLIAC, O. 261. DLRLC
  • 2. Obligație, datorie, ceea ce se cuvine cuiva; contribuție în general. DN
    • 2.1. figurat Concesie spirituală impusă de circumstanțe. NODEX
      • format_quote A plăti tribut modei. NODEX
    • chat_bubble A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      sinonime: contribui
      • format_quote Să aibă în sfîrșit răgaz neamurile să-și aducă fiecare tributul de bine la progresul umanității. SADOVEANU, E. 32. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.