TRIBUT, tributuri, s. n. (Învechit) Birul pe care-l impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la epoci fixe. V. haraci. Pe tronul Moldovei, după ce și-l cumpărase cu un tribut îndoit și cu pîraie de sînge romînesc, domnea... Petru cel Șchiop. HASDEU, I. V. 179. În fiecare an un slujbaș al Porții va veni în Țara Romînească ca să primească tributul. BĂLCESCU, O. I 228. ◊ Fig. În fiecare seară trebuie... să-i plătesc tributul de basme. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 27. Ipocrizia este tributul ce plătește viciul virtuții. BOLLIAC, O. 261. ◊ Expr. A da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la o operă (bună). Să aibă în sfîrșit răgaz neamurile să-și aducă fiecare tributul de bine la progresul umanității. SADOVEANU, E. 32.