TREIME, treimi, s. f. 1. Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg; a treia parte dintr-un întreg. 2. Grup de trei ființe sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate. ♦ (În creștinism, mai ales în sintagma Sfânta Treime) Unitate spirituală a celor trei ipostaze divine: Dumnezeu-Tatăl, Fiul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt, reprezentând un singur Dumnezeu. – Trei + suf. -ime.

treime [At: LB / V: (îrg) trii~, (reg) trăi~ / Pl: ~mi / E: trei¹ + -ime] 1 nf Număr egal cu a treia (3) parte dintr-o unitate. 2 sf Semn grafic care reprezintă a treia (3) parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. 3 sf Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg Si: (înv) trimirie (1), (reg) treiță. 4 sf Grup de trei persoane sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate Si: triadă (1), trinitate (3), (pfm) troiță (2). 5 sf (Bis; șîs Sfânta ~) Uniune spirituală a celor trei ipostaze divine (Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Duhul Sfânt), reprezentând un singur Dumnezeu Si: trinitate (1), troiță (1). 6 sf (Bis; îas) Sărbătoare religioasă închinată Sfintei Treimi (5), care are loc în a doua zi de Rusalii.

TREIME, treimi, s. f. 1. Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg; a treia parte dintr-un întreg. 2. Grup de trei ființe sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate. ♦ (În religia creștină, mai ales în sintagma Sfânta Treime) Uniune spirituală a celor trei ipostaze divine (Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Duhul Sfânt) reprezentând un singur Dumnezeu. – Trei + suf. -ime.

TREIME, treimi, s. f. 1. Fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg; a treia parte (dintr-un întreg). Cuprinzînd o treime din omenire, lagărul democratic reprezintă o stavilă puternică în calea uneltitorilor unui nou război mondial. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2753. O treime din oraș este destinată parcurilor. STANCU, U.R.S.S. 203. 2. Grup de trei persoane care se prezintă ca o unitate. V. triadă. Despre această treime [Trahanache, Farfuridi, Brînzovenescu] Trahanache zice: «Noi trei sîntem stîlpii puterii». GHEREA, ST. CR. I 341. ♦ (Teol.) Uniune spirituală a celor trei persoane (tatăl, fiul și sfîntul duh), reprezentînd un singur dumnezeu; troiță. Sfînta Treime.

TREIME ~i f. 1) Fiecare dintre părțile (egale) ale unui întreg, împărțit în trei; a treia parte dintr-un întreg. 2) Unitate constituită din trei elemente. ◊ Sfânta ~ unitate tainică în credința creștină a celor trei fețe ale divinității (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh) care întruchipează pe Dumnezeu; trinitate. /trei + suf. ~ime

treime f. 1. a. treia parte; 2. trinitate: sfânta-Treime; 3. sfânta-Treime, sărbătoare ce cade la 51 de zile după Paști; 4. triadă: a lumii puternică treime, regi, filozofi și papa AL.

treime f. A treĭa parte: 3 e o treime din 9. Trinitate, triadă, asociațiune de treĭ. Sfînta Treime, Tatăl, Fiu și Sfîntu Spirit. Sărbătoare (a doŭa zi după Rusaliĭ) în onoarea acesteĭ treimi: la Sfînta Treime. – Și trăime (est).

trăime sf vz treime

triime sf vz treime

trăíme, V. treime.

treime s. f., g.-d. art. treimii; pl. treimi (dar: Sfânta Treime s. propriu f. art.)

treime s. f., g.-d. art. treimii; pl. treimi

treime s. f., g.-d. art. treimii; pl. treimi

!Sfânta Treime s. propriu f. art., g.-d. art. Sfintei Treimi

Sfânta Treime s. propriu f., g.-d. Sfintei Treimi

Sfânta Treime adj. + s. f.

TREIME s. triadă, trinitate, trio, (pop.) troiță. (Formau o ~.)

TREIME s. triadă, trinitate, trio, (pop.) troiță. (Formau o ~.)