10 definiții pentru trasor (izotop)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătoriile de carte pentru trasarea liniilor și la călcarea falțului. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur.

trasor [At: IOANOVICI, TEHN., 222 / Pl: ~i sm, ~oare sn / E: fr traceur] 1 sm Trasator (1). 2 sn Unealtă formată dintr-un ac de oțel, folosită pentru trasări (3) pe piese metalice Si: trasator (2). 3 sn Proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4 sn (Fiz) Izotop radioactiv al unui element stabil care permite, prin detectarea radiațiilor emise, urmărirea indirectă a circulației sale într-un sistem oarecare. 5 sn (Pgr) Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătorii pentru trasarea (1) liniilor pe marginea scoarțelor îmbrăcate în piele sau pe marginea pielii la cotoare și la colțurile trase în piele, precum și la călcarea falțului la legăturile în pânză. 6 sn (Îs) ~ de rută (sau de drum) Aparat pentru trasarea (1) automată a drumului unei nave pe hartă.

TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătorii pentru trasarea liniilor pe marginea scoarțelor îmbrăcate în piele sau pe marginea pielii la cotoare și la colțurile trase în piele, precum și la călcarea falțului la legăturile în pânză. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur.

TRASÓR2, trasoare, s. n. 1. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic care se aprinde în clipa descărcării, așa încît proiectilul descrie în aer o traiectorie luminoasă. Trasoare țîșneau pe zare, urmărindu-se ca într-un foc feeric. CAMILAR, N. I 303. 2. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil pe care-l însoțește peste tot (permițînd astfel recunoașterea și urmărirea lui).

TRASÓR s.n. 1. Ac de oțel pentru trasarea de linii pe o piesă de metal; trasator. ♦ (Poligr.) Unealtă alcătuită dintr-o lamă neascuțită de oțel, folosită în legătorie pentru trasarea de linii aurite, pentru presarea marginilor scoarțelor etc. 2. Proiectil învelit într-un material fosforic care-l face să aibă traiectoria luminoasă. 3. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil care, introdus împreună cu elementul respectiv într-un sistem oarecare, permite să se urmărească drumul parcurs de acel element în sistem. 4. Trasor de rută (sau de drum) = aparat pentru trasarea automată a drumului unei nave pe hartă. [Cf. fr. traceur].

TRASÓR I. s. n. 1. ac de oțel pentru trasarea de linii pe o piesă de metal; trasor (I). ◊ (poligr.) lamă neascuțită de oțel în legătorie pentru trasarea de linii aurite, pentru presarea marginilor scoarțelor etc. 2. proiectil învelit într-un material fosforic care-l face să aibă traiectoria luminoasă. ♦ ~ de rută (sau de drum) = aparat pentru trasarea automată a drumului unei nave pe hartă. II. s. m. izotop radioactiv al unui element care, introdus împreună cu elementul respectiv într-un sistem anumit, permite să se urmărească drumul parcurs de acel element. (< fr. traceur)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

trasór1 (izotop) s. m., pl. trasóri

trasór (izotop) s. m., pl. trasóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRASÓR s. 1. trasator. (~ pentru trasarea liniilor.) 2. (FIZ.) atom marcat, indicator radioactiv.

TRASOR s. 1. trasator. (~ pentru trasarea liniilor.) 2. (FIZ.) atom marcat.

Intrare: trasor (izotop)
trasor2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trasor
  • trasorul
  • trasoru‑
plural
  • trasori
  • trasorii
genitiv-dativ singular
  • trasor
  • trasorului
plural
  • trasori
  • trasorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

trasor (izotop)

  • 1. fizică Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00

etimologie: