togă sf [At: DRLU / Pl: toge / E: lat toga] 1 (Înv) îmbrăcăminte bărbătească la romani, constând dintr-o mantie largă și lungă, care se purta peste tunică, înfășurând corpul și lăsând descoperit brațul și umărul drept. 2 (Rar) Robă.

TOGĂ, togi, s. f. Haină lungă și largă, fără mîneci, pe care o purtau romanii peste tunică. Era acum cu două mii de ani îndepărtat, printre colonadele albe ale cetății antice, în togă albă, în sandale și cu fruntea încinsă de cunună. C. PETRESCU, Î. II 103. Traian, în tunică scurtă... cu toga pe umeri, iese cu alți doi soți de subt un portic. ODOBESCU, S. III 74. Să schimbăm pantalonul și surtucul pe togă. RUSSO, S. 49.

TOGĂ s.f. Îmbrăcăminte specifică a romanilor constînd dintr-o bucată lungă de stofă sau de lînă, care se purta înfășurată pe corp, pornind de la umărul stîng și lăsînd descoperit brațul drept. [< lat. toga].

TOGĂ s. f. 1. îmbrăcăminte bărbătească la romani constând dintr-o bucată lungă de stofă sau de lână, care se purta înfășurată pe corp, pornind de la umărul stâng și lăsând descoperit brațul drept. 2. robă. (< lat. toga)

TOGĂ ~gi f. 1) Mantie lungă și largă fără mâneci, purtată peste tunică, lăsând descoperit brațul și umărul drept. 2) Haină de ceremonie, lungă până la pământ, cu mâneci largi. ~ de avocat. [G.-D. togii] /<lat. toga

togă f. haină lungă ce Romanii puneau peste tunică: toga era veșmântul național al Romanilor.

*tógă f., pl. e și ĭ (lat. toga). Un fel de manta de lînă care era haĭna națională și de ceremonie a Romanilor. Haĭna pe care în unele țărĭ o poartă judecătoriĭ și avocațiĭ în ședință și profesoriĭ universitarĭ la examenele studenților orĭ la solemnitățĭ (robă).

togă (mantie) s. f., g.-d. art. togii; pl. togi

togă s. f., g.-d. art. togii; pl. togi

togă s. f., g.-d. art. togii; pl. togi

togă, -ge.

TOGĂ s. v. robă.

togă s. v. ROBĂ.

CEDANT ARMA TOGAE, CONCEDANT LAUREA LAUDI (lat.) armele să cedeze locul togii, laurii – elocvenței – Cicero, „De oficiis”, I, 22, 77. Astfel formulează Cicero preferința sa pentru o conducere civilă a societății. P. ext. Îndemn la soluționarea pașnică a conflictelor.

Cedant arma togae, concedat laurea linguae (lat. „Armele să cedeze togei, laurii elocvenței!”) – primul vers din Elogiul pe care Cicero și l-a închinat lui însuși, în amintirea consulatului său și a activității publice pentru care a fost proclamat „Părinte al Patriei”. De obicei se citează numai primul emistih: cedant arma togae, prin care se cere unei conduceri militare (armele) să lase locul administrației civile (toga). Prin extensiune, e un îndemn spre a renunța la spadă, la conflicte, la violență și a prefera uneltele creației pașnice. LIT.