tiva i [At: CREANGĂ, A. 6 / V: (reg) ~i / E: ns cf bg отивам „mă duc”] (Reg) 1 Hai, fuga! Si: (reg) tiutiu³. 2 (Îe) ~, băiete! Șterge-o!

TIVA interj. (Arată plecarea repede și neașteptată dintr-un loc) Hai, fuga! tunde-o! fugi! șterge-o! Nemaiauzind nici o foșnitură de păpușoi, nici o scurmătură de găină, am țișnit o dată cu țărna-n cap și tiva la mama acasă. CREANGĂ, A. 6. Luă cofița cu apă și tiva la mă-sa. ȘEZ. VI 11. ◊ Expr. Tiva băiete = pe-aici ți-e drumul! șterge-o! pleacă în grabă! Își ia cojocul între umere și biciul în mînă și tiva băiete! CREANGĂ, P. 114. – Variantă: tivai (ȘEZ. II 101) interj.

TIVA¹ interj. (exclamație care se folosește pentru a îndemna pe cineva la fugă) Hai! Fugi! Șterge-o! /cf. bulg. otivam

TIVA² adv. pop. Cu repeziciune; la fuga. /cf. bulg. otivam

tiva adv. Mold. drept înainte (fugind): și tiva la mama acasă CR. [V. tiv: cf. sub raportul sensului, găitan].

tíva (bg. otiva, s’a dus), adv. care (în est și sud) arată graba spre un lucru plăcut: cum văzură poarta deschisă, copiiĭ tiva în grădină la mere! Și’n loc. tiva, băĭete = „s’a dus, a zbughit-o”, și ca imperativ glumeț în loc de „du-te, fugĭ”: na banĭ și tiva maĭ repede la dugheană! – Și tivaĭ (Șez. 30, 197). V. amandea, ĭama, fuga.

tivai i vz tiva

tiva interj.

TIVA interj. v. fugi, pleacă.

tiva interj. v. FUGI. PLEACĂ.