13 definiții pentru tăietor (adj.) tăitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător.

tăietor, ~oare [At: CORESI, EV. 541 / P: tă-ie~ / V: (înv) ~iu, (îvp) ~it~ / Pl: ~i, ~oare / E: tăia + ~(ă)tor] 1 a (Îvp) Care taie (1) Si: ascuțit, tăios. 2 a (Îvp; fig) Pătrunzător. 3 av (Îvp) Tranșant (3). 4 sm Persoană care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale (în industrie). 5 sm (Înv; îs) ~ul pietrilor (sau peceților) Persoană care se îndeletnicea cu tăierea și încrustarea pietrelor prețioase pe obiecte de podoabă și a numelor pe peceți. 6 sm (Înv; îs) ~ de bani Persoană care bate monedă. 7 sm Muncitor care se ocupă cu sacrificarea animalelor la abator. 8 sm (Îvp) Călău1 (1). 9 sf (Reg; în fierărie) Secure (1). 10 sf (Reg) Cuțitul plugului. 11 sf (Reg) Cuțitoaie (întrebuințată de potcovar). 12 sn (Reg) Buștean pe care se despică lemnele de foc Si: (reg) tăiș (7), tăiuș (3). 13 sn (Reg; pex) Locul unde se despică lemnele pe tăietor (12). 14 sn (Înv) Buștean care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 15-16 sn (Reg) Planșă de lemn (sau butuc) pentru tăiat carne, zarzavaturi etc. 17 sf (Reg) Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde-închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară, pentru vindecarea tăieturilor Si: floare-galbenă (Inula hirta). 18 sf (Bot; reg) Lumânărică (Gențiana asclepiadea). 19 sf (Bot; reg) Gențiană (Gentiana cruciata). 20 sf (Reg) Pește care trăiește în apele de munte (Cobitus taenia).

TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru oblojirea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. [Pr.: tă-ie-] – Tăia + suf. -ător.

TĂIETÓR3, -OÁRE, tăietori, -oare, adj. (Învechit și popular) Care taie; tăios, ascuțit. (Atestat în forma tăitor) Ne-o adus răspuns pe soare Că bădiț-are să-nsoare, C-o sabie tăitoare. ȘEZ. II 183. ♦ (Adverbial, neobișnuit) Tranșant, net. [Beldiceanu] se deosebește adînc și tăietor de toți scriitorii a căror poezie este și ea dureroasă și tristă. IONESCU-RION, C. 126. – Variantă: tăitór, -oáre adj.

TĂIETÓR3, -OÁRE, tăietori, -oare, adj. (Înv.) Care taie; tăios, ascuțit. – Din tăia + suf. -(ă)tor.

TĂIETÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care taie. /a tăia + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tăietór1 (înv., pop.) adj. m., pl. tăietóri; f. sg. și pl. tăietoáre

tăietór adj. m., (persoană) s. m., pl. tăietóri; f. sg. și pl. tăietoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂIETÓR adj. v. ascuțit, tăios.

Intrare: tăietor (adj.)
tăietor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăietor
  • tăietorul
  • tăietoru‑
  • tăietoare
  • tăietoarea
plural
  • tăietori
  • tăietorii
  • tăietoare
  • tăietoarele
genitiv-dativ singular
  • tăietor
  • tăietorului
  • tăietoare
  • tăietoarei
plural
  • tăietori
  • tăietorilor
  • tăietoare
  • tăietoarelor
vocativ singular
plural
tăitor adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăitor
  • tăitorul
  • tăitoare
  • tăitoarea
plural
  • tăitori
  • tăitorii
  • tăitoare
  • tăitoarele
genitiv-dativ singular
  • tăitor
  • tăitorului
  • tăitoare
  • tăitoarei
plural
  • tăitori
  • tăitorilor
  • tăitoare
  • tăitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tăietor (adj.) tăitor

etimologie:

  • Tăia + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09