8 definiții pentru tăbăcit (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂBĂCÍT1 s. n. Tăbăcire. – V. tăbăci.

TĂBĂCÍT1 s. n. Tăbăcire. – V. tăbăci.

tăbăcit1 sn [At: I. IONESCU, P. 236 / Pl: (nob) ~uri / E: tăbăci1] Tăbăcire.

tăbăcit2, ~ă a [At: (a. 1824) DOC. EC. 332 / Pl: ~iți, ~e / E: tăbăci1] 1 (D. piei) Care a fost supus procesului de tăbăcire Si: argăsit, (reg) dubit. 2 (Fam; fig; d. pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt. 3 (Fam; fig; d. pielea sau trupul omului) Bătătorit de muncă Si: înăsprit, (pop) bătucit.

TĂBĂCÍT1 s. n. Faptul de a tăbăci; argăseală, dubeală. Tăbăcitul pieilor este una din industriile indigene. IONESCU, P. 236.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂBĂCIT s. argăseală, argăsire, tăbăceală, tăbăcire, (rar) tanaj, tanare, (reg.) crușeală, crușire, (Mold., Bucov și Transilv.) dubeală, dubire, dubit. (Operația de ~ a pieilor.)

Intrare: tăbăcit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbăcit
  • tăbăcitul
  • tăbăcitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • tăbăcit
  • tăbăcitului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tăbăcit (s.n.)

etimologie:

  • vezi tăbăci
    surse: DEX '09 DEX '98