săbiuță sf [At: LEX. MARS. 211 / P: ~bi-u / Pl: ~țe / E: sabie + -uță] 1-2 (Șhp) Sabie (1) (mică) Si: săbioară (1-2), (reg) săbiușcă (1-2). 3 (Fam; rar) Epitet (depreciativ) pentru un sublocotenent tânăr. 4 (Iht); reg) Sabie (42) (Pelecus cultratus). 5 Plantă erbacee bulboasă din familia iridaceelor, cu tulpina dreaptă, adesea puțin sucită, cu frunze în formă de sabie (1) și cu flori purpurii, dispuse în racem Si: (pop) secerele (3), (reg) cocârdău, cocoșică, cordău, crin (20), floare vânătă, rogoz, săbioară (5), săgeată (39), săgețică (3), seceră (10), seceruică (5), seceruie, spetează (38) (Gladiolus imbricatus). 6 (Bot; reg) Gladiolă (Gladiolus gandavensis). 7 (Orn; reg) Cioc (12)-întors (Recurvirostra avosetta).

SĂBIUȚĂ, săbiuțe, s. f. 1. Săbioară (1). 2. Plantă erbacee, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie, cu florile purpurii; crește prin păduri și fînețe (Gladiolus imbricatus); săbioară. Barbarii, spre a-și scădea volumul splinei... aspiră pe gură fum de săbiuță. ODOBESCU, S. II 293. Iată mintă, săbiuță. NEGRUZZI, S. I 97.

SĂBIUȚĂ ~e f. (diminutiv de la sabie) Plantă erbacee decorativă, cu frunze lanceolate, cultivată pentru florile viu colorate, mari, dispuse în șir unilateral spre vârful tulpinii; gladiolă. [ Sil. -bi-u-] /sabie + suf. ~uță

săbiuță f. 1. sabie scurtă; 2. plantă cu flori frumoase și cu frunze lungi în formă de sabie (Gladiolus imbricatus).

săbioáră și -iúță f., pl. e (dim. d. sabie; sîrb. sabljičica, rus. sábelinik, gladiolus imbricatus). Sabie mică. O plantă cu frunze ca sabia, ca și stînjinelu, din a căruĭ familie și face parte (gladiolus imbricatus). Un pește mic argintiŭ numit și sorean (albúrnus lúcidus). V. și sabiță.

săbiuță (desp. -bi-u-) s. f., g.-d. art. săbiuței; pl. săbiuțe

săbiuță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. săbiuței; pl. săbiuțe

săbiuță s. f. (sil. -bi-u-), g.-d. art. săbiuței; pl. săbiuțe

SĂBIUȚĂ s. 1. săbioară, (reg.) săbiușcă. (Sabie mică sau ~.) 2. (BOT.; Gladiolus imbricatus) (reg.) cocardău, cocoșică, rogoz, săbioară, săgeată, săgețea, secerele (pl.), spatarează, crin-vânăt, (Transilv.) coasă, (Ban.) seceruie, (Ban. și Transilv.) spetează. 3. (IHT.; Pelecus cultratus) sabie, sabiță, săbioară, (reg.) bârcie, săbicioară, săbiiță.

SĂBIUȚĂ s. v. cioc-întors, gladiolă, năvodar.

SĂBIUȚĂ s. 1. săbioară, (reg.) săbiușcă. (Sabie mică sau ~.) 2. (BOT.; Gladiolus imbricatus) (reg.) cocardău, cocoșică, rogoz, săbioară, săgeată, săgețea, secerele (pl.), spatarează, crin-vînăt, (Transilv.) coasă, (Ban.) seceruie, (Ban. și Transilv.) spetează. 3. (IHT.; Pelecus cultratus) sabie, sabiță, săbioară, (reg.) bîrcie, săbicioară, săbiiță.

săbiuță s. v. CIOC-ÎNTORS. GLADIOLĂ. NĂVODAR.

SĂBIÚȚĂ (< sabie) s. f. 1. Săbiuță (1). 2. Sansevieria. 3. Plantă erbacee cu bulb, din familia iridaceelor, înaltă de 30-80 cm, cu frunze în formă de sabie și cu flori purpurii dispuse în racem (Gladiolus imbricatus). 4. (IHT.) Sabiță.

GLADIOLUS L., SĂBIUȚE, GLADIOLE, fam. Iridaceae. Gen originar din Africa de S și tropicală, Europa, Asia, cca 252 specii, erbacee, perene, ce depășesc 1,5 m înălțime. Tuberobulb globulos sau plat, acoperit cu tunici brune, roz etc., cu fibre paralele sau în rețea, spre vîrf, pe toată lungimea, compus din 2 părți distincte: partea exterioară fin-granulată, partea internă, un țesut fibros. La bază, un strat rezistent, în timpul vegetației are proprietatea, de a da naștere la unul, mai rar la 2 tuberobulbi de înlocuire. în afara tuberobulbului înlocuitor, din vechiul tuberobulb se formează tuberobulbilii. Bulbilii sînt înveliți la exterior într-o membrană destul de rezistentă, ca într-o capsulă. în mod obișnuit, pe o plantă se formează 20-30 bulbișori, iar în cazuri rare, 200-300 sau chiar mai mulți. Tulpinile aeriene, în majoritatea cazurilor solitare, mai rar ramificate, sînt învelite la bază în cîteva frunze, ca într-o teacă tubulară. Ele se dezvoltă din mugurii aflați pe tuberobulb la subsuoara solzilor. Frunzele au formă de sabie și prezintă nervuri paralele care ies mult în relief. Inflorescența este un spic cu flori așezate unilateral sau bilateral. Numărul florilor în inflorescență variază între 2 și 12, la speciile sălbatice și peste 20 la cele cultivate. Mărimea florilor este foarte diferită. Speciile sălbatice au un diametru redus, 2-4 cm, comparativ cu cele cultivate, ale căror flori îl au în jur de 20 cm. Deschiderea florilor în inflorescență se face eșalonat, începînd cu cele de la bază. Floarea tipică a speciilor sălbatice se caracterizează prin forma neregulată a petalelor și răsfrîngerea accentuată a pîlniei, care este ușor bilabiată. Cele șase foliole au marginea dreaptă, ondulată sau franjurată, cu un colorit foarte variat (Pl. 36, fig. 212).