săbioară sf [At: BUDAI-DELEANU. LEX / P: ~bi-oa~ / Pl: ~re / E: sabie + -ioară] 1-2 (Șhp) Săbiuță (1-2). 3 Sabie (42) (Pelecus cultratus). 4 (Iht; rar) Obleț (Alburnus alburnus). 5 (Bot; reg) Săbiuță (5) (Gladiolus imbricatus). 6 (Bot; reg) Gladiolă (Gladiolus gandavensis). 7 (Bot; reg) Plantă din familia iridacee (Iris halophila). 8 (Orn; reg) Uliu păsăresc (Accipiter nisus).

SĂBIOARĂ, săbioare, s. f. 1. Diminutiv al lui sabie. Săbioară, Prea dulcea mea surioară, Ieși amu din teac-afară Pe vrăjmaș de mi-l omoară. TEODORESCU, P. P. 117. 2. (Bot.) Săbiuță (2). Frunzuliță săbioară, Dragă Mărioară, Ce ți-am povestit asară? BIBICESCU, P. P. 75. 3. (Iht.) Sabie (2). O săbioară argintie dăduse în cîrligul lui nenea Radu. SADOVEANU, A. L. 145.

săbioară f. pește ce se mănâncă mai mult sărat (Pelecus cultratus). [Coroana dinților săi are forma unui ferestrău].

săbioáră și -iúță f., pl. e (dim. d. sabie; sîrb. sabljičica, rus. sábelinik, gladiolus imbricatus). Sabie mică. O plantă cu frunze ca sabia, ca și stînjinelu, din a căruĭ familie și face parte (gladiolus imbricatus). Un pește mic argintiŭ numit și sorean (albúrnus lúcidus). V. și sabiță.

săbioară (desp. -bi-oa-) s. f., g.-d. art. săbioarei; pl. săbioare

săbioară (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. săbioarei; pl. săbioare

săbioară s. f. (sil. -bi-oa-), g.-d. art. săbioarei; pl. săbioare

SĂBIOARĂ s. 1. săbiuță, (reg.) săbiușcă. (Sabie mică sau ~.) 2. (IHT.; Pelecus cultratus) sabie, sabiță, săbiuță, (reg.) bârcie, săbicioară, săbiiță.

SĂBIOARĂ s. v. albișoară, gladiolă, obleț, săbiuță, sorean.

SĂBIOARĂ s. 1. săbiuță, (reg.) săbiușcă. (Sabie mică sau ~.) 2. (IHT.; Pelecus cultratus) sabie, sabiță, săbiuță, (reg.) bîrcie, săbicioară, săbiiță.

săbioară s. v. ALBIȘOARĂ. GLADIOLĂ. OBLEȚ. SĂBIUȚĂ. SOREAN.