SUPERARBITRU, superarbitri, s. m. Persoană delegată de un for superior pentru a rezolva litigiile ivite în timpul desfășurării unei competiții, fără a se substitui atribuțiilor arbitrului principal; supraarbitru. – Super¹- + arbitru (după fr. surarbitre).

superarbitru sm [At: GHICA, C. E. I, 214 / Pl: ~ri / E: super- + arbitru cf fr superarbitre] 1 Persoană care trebuie să hotărască într-un litigiu în care arbitrii au păreri diferite Si: supraarbitru. 2 Persoană delegată de un for superior pentru a îndruma desfășurarea unei competiții sportive, fără a se substitui arbitrului principal, cu dreptul de a interveni în caz de reclamație sau contestație Si: supraarbirtu.

SUPERARBITRU, superarbitri, s. m. Persoană delegată de un for superior pentru a rezolva litigiile ivite în timpul desfășurării unei competiții, fără a se substitui atribuțiilor arbitrului principal; supraarbitru. – Super- + arbitru (după fr. surarbitre).

SUPERARBITRU, superarbitri, s. m. Supraarbitru. Superarbitrul a constatat această călcare a legei și a opinat a se modifica lucrarea. I. IONESCU, M. 648.

SUPERARBITRU s.m. Supraarbitru. [< germ. Superarbitrium].

SUPERARBITRU s. m. supraarbitru. (< germ. Superarbitrium)

superarbitru (desp. -pe-rar-/-per-ar-) s. m., pl. superarbitri, art. superarbitrii corectat(ă)

!superarbitru (-pe-rar-/-per-ar-) s. m., pl. superarbitri

superarbitru s. m. (sil. mf. -per-) arbitru

SUPERARBITRU s. v. supraarbitru.

SUPERARBITRU s. supraarbitru. (~ într-o competiție.)