12 definiții pentru străpunge


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere).

STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunsei, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere).

STRĂPÚNGE, străpúng, vb. III. Tranz. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu» și arătînd instrumentul) A înfige într-un lucru un obiect cu vîrf ascuțit (făcîndu-l să răzbată în partea cealaltă); p. ext. (cu privire la ființe) a ucide cu o armă ascuțită. Lasă tînguirile și vorbele de prisos, ori te străpung și te zvîrl în rîpă, ca să te mănînce hultanii. SADOVEANU, F. J. 152. Fînul și snopii îi străpungi și-i încarci. SBIERA, P. 14. Îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul și i-o presură cu sare și cu piperi. CREANGĂ, P. 13. Peste Radu năvălea Cu cinci lănci îl străpungea. ALECSANDRI, P. P. 199. ◊ Fig. Îmi zîmbea numai necontenit și hnă străpungea cu ochii. SADOVEANU, O. VIII 9. ◊ Absol. Săracu ciubotăraș, Tot împunge și străpunge. SEVASTOS, N. 300. ◊ Refl. Era în stare să se străpungă, diavoloaica, pentru ca să-și apere... onoarea. ALECSANDRI, T. I 423. ◊ (Subiectul este instrumentul înfipt) Dușmanu-n luptă l-a ajuns, Un fier în coastă, l-a străpuns. MACEDONSKI, O. I 156. ◊ (Poetic) Crucea bisericii străpungea seninul. GÎRLEANU, L. 29. Deodată o suliță de foc străpunge perdeaua de arbori. Porțile zilei se deschid și, în valuri, curge lumina pe văi. VLAHUȚĂ, O. A. II 125. ◊ Fig. Vorbele tari ale răzășului îl străpungeau și-l usturau. SADOVEANU, O. VII 66. În clipa în care se oprește trenul, un fior de groază îi străpunge inima. SP. POPESCU, M. G. 28. ◊ Intranz. În rangurile rupte zbor glonții vîjîind Și-n ele baioneta străpunge zîngănind. ALECSANDRI, P. II 158. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. Ieșirăm în livadă. Parcă ploua lumina, străpungînd pomii înfloriți. SADOVEANU, O. V 682. Razele soarelui treptat străpung și răsipesc umbra. ODOBESCU, S. III 319. ◊ Intranz. Țipătul lor [al rațelor sălbatice] era parcă glasul acestui îngheț de pe urmă, glas al ploilor scurte amestecate cu zăpadă, printre care străpungeau fîșii din soare gata să se stingă. DUMITRIU, N. 289. ◊ Expr. A străpunge frontul = a sfărîma linia de apărare a inamicului, a pătrunde dincolo de această linie.

A STRĂPÚNGE străpúng tranz. 1) (despre obiecte cu vârf ascuțit) A răzbate dintr-o parte în alta. 2) (despre persoane) A supune unei acțiuni de spargere până în partea opusă (cu ajutorul unui obiect ascuțit). 3) fig. (spații, medii etc.) A străbate cu greu (de la un capăt la altul). /<lat. extrapungere

străpunge v. 1. a împinge până în partea cealaltă: îi străpunge limba cu acul; 2. fig. a cauza o vie durere: i-a străpuns inima. [Lat. *EXTRAPUNGERE].

străpúng, -púns, a -púnge v. tr. (stră- și -pung din îm-pung). Împung pînă ce ĭese pe dincolo: acu străpunge pînza, a străpunge cu sulița. Fig. Vestea asta ĭ-a străpuns inima, l-a întristat adînc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

străpúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, 1 pl. străpúngem, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns

străpúnge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străpúng, perf. s. 1 sg. străpunséi, 1 pl. străpúnserăm; part. străpúns


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STRĂPÚNGE vb. 1. v. pătrunde. 2. v. găuri. 3. (înv.) a proidi. (I-a ~ inima.) 4. a sparge. (A ~ frontul.)

STRĂPÚNGE vb. v. iscodi, scruta.

STRĂPUNGE vb. 1. a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a străbate, a trece, (livr.) a penetra. (Cuiul ~ prin perete.) 2. a găuri, a perfora, a scobi, a sfredeli, (înv. și reg.) a petrece, a potricăli, (reg.) a găuni, a sfredeluși, (Mold. și Bucov.) a borteli, a borti, (prin Ban.) a butori, (Olt.) a răzbici, (prin vestul Transilv.) a sclidiri. (A ~ într-un material dur.) 3. (înv.) a proidi. (I-a ~ inima.) 4. a sparge. (A ~ frontul.)

străpunge vb. v. ISCODI. SCRUTA.

Intrare: străpunge
verb (VT622)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • străpunge
  • străpungere
  • străpuns
  • străpunsu‑
  • străpungând
  • străpungându‑
singular plural
  • străpunge
  • străpungeți
  • străpungeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • străpung
(să)
  • străpung
  • străpungeam
  • străpunsei
  • străpunsesem
a II-a (tu)
  • străpungi
(să)
  • străpungi
  • străpungeai
  • străpunseși
  • străpunseseși
a III-a (el, ea)
  • străpunge
(să)
  • străpungă
  • străpungea
  • străpunse
  • străpunsese
plural I (noi)
  • străpungem
(să)
  • străpungem
  • străpungeam
  • străpunserăm
  • străpunseserăm
  • străpunsesem
a II-a (voi)
  • străpungeți
(să)
  • străpungeți
  • străpungeați
  • străpunserăți
  • străpunseserăți
  • străpunseseți
a III-a (ei, ele)
  • străpung
(să)
  • străpungă
  • străpungeau
  • străpunseră
  • străpunseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)