STRÂMT ~tă (~ți, ~te) 1) Care are o lățime mai mică decât cea necesară; care nu este (destul de) lat; îngust. Punte ~tă. 2) Care are o lărgime mai mică decât cea necesară; care nu este (destul de) larg. Haină ~tă. Cameră ~tă. ◊ A fi ~ la minte a avea un intelect redus. /<lat. strinctus

strâmt a. îngust. [Lat. STRICTUS (influențat de strânge)].

STRIMT, -Ă adj. v. strîmt².

STRÎMT¹ s. n. (Rar, în expr.) A fi la largul tău și la strîmtul altuia, se spune în ironie cînd cineva își ia libertăți, stingherind pe altul. Acum e la largul ei și la strîmtul meu. PANN, P. V. II 100.

STRÎMT², -Ă, strîmți, -te, adj. 1. (În opoziție cu larg) Care nu este (destul de) larg, lipsit de lărgime; îngust. Mihai trage pe vizirul Sinan-pașa într-un loc strîmt, unde acesta nu-i putea pune împotrivă decît 1200 luptători. BĂLCESCU, O. I 29. ♦ Care nu este (destul de) lat, care are o lățime mică; îngust. Printre crengi scînteie stele, Farmec dînd cărării strîmte Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. EMINESCU, O. I 209. 2. (În opoziție cu încăpător) Care nu poate cuprinde mult, în care nu încape mult; neîncăpător. Mă plimbai puțin prin odaie și pentru-ntîia oară o găsii prea strîmtă. VLAHUȚĂ, O. A. 149. Săniuța, cuib de iarnă, e cam strîmtă pentru doi. ALECSANDRI, P. A. 114. ◊ Fig. Viscolul pustiirii a suflat pe acest pămînt... sîngele părinților în vinele strîmte ale strănepoților a secat. RUSSO, S. 147. 3. Fig. Lipsit de măreție sau de amploare; mărginit, redus, meschin. S-a supus prejudecăților și socotelilor strîmte, clocite într-o familie cu destin mediocru. C. PETRESCU, R. DR. 301. Trăind în cercul vostru strîmt Norocul vă petrece, Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor și rece. EMINESCU, O. I 181. ◊ Expr. A fi strîmt la minte = a fi lipsit de inteligență. Bietul Costică! își zise în cele din urmă bătrînul. Băiat bun, păcat că-i strîmt la minte, cum a fost de cînd îl știu. REBREANU, R. I 257. – Variantă: (regional) strimt, -ă (SLAVICI, N. I 136) adj.

strimt, V. strîmt.

strîmt (est) și strimt (vest), -ă adj. (lat *strĭnctus, din strĭctus [part. d. stringere, a strînge], ca mrom. umtu față de unt, uns; it. stretto, pv. esțrech, fr. étroit, sp. estrecho, pg. estreito). îngust, nu larg: stradă strîmtă, ghete strîmte. Inimă saŭ minte strîmtă, incapabilă de ideĭ marĭ. – În Serbia strîmpt.

strâmt¹ adj. m., pl. strâmți; f. strấmtă, pl. strấmte

strâmt² (pop.) s. n.

strâmt adj. m., pl. strâmți; f. sg. strâmtă, pl. strâmte

strâmt s. n.

strâmt, -tă; -ți, -te.

STRÂMT adj. 1. v. îngust. 2. îngust, mic, (înv.) strâmtorat. (O intrare ~; un spațiu ~.) 3. mic, necuprinzător, neîncăpător, nespațios. (Cameră ~.)

STRÂMT adj. v. meschin.

STRÎMT adj. 1. îngust, strîns, (franțuzism) colant. (Pantaloni ~.) 2. îngust, mic, (înv.) strîmtorat. (O intrare ~; un spațiu ~.) 3. mic, necuprinzător, neîncăpător, nespațios. (Cameră ~.)

strîmt adj. v. MESCHIN.

strîmt (-tă), adj. – Îngust, strîns, bine legat. – Var. strîmpt, strimt. Mr., megl., istr. strimt. Lat. *strĭnctus, în loc de strĭctus < strĭngĕre, cu infixul nazal propagat pornind de la tema prezentului (Cihac, I, 267; Pușcariu 1659; Philippide, II, 655; REW 8305), cf. v. it. strinto, ven. strento, logud. istrintu, fr. étreint, alb. streite (Meyer, Alb. St., IV, 109). Pentru forma cu i, cf. Byck-Graur 21. Cf. strînge. Der. strîmta, vb. (a strînge, a îngusta); strîmtaș, s. m. (laț, ochi la hamuri prin care trec șleaurile); strîmtoare, s. f. (îngustime, strîmtime, necaz; loc îngust, defileu, trecătoare, braț de mare); strîmtură, s. f. (înv., defileu, trecătoare; înv., îngrădire); strimteală, s. f. (strîmtoare); strîmtora (var. strîmtori), vb. (a constrînge, a forța, a limita, a restrînge; a lăsa fără bani, a stoarce, a secătui); strîmtoreală, s. f. (jenă financiară, necaz).

AD AUGUSTA PER ANGUSTA (lat.) pe poteci strâmte (și abrupte se ajunge) la fapte mari – Hugo, „Hernani”, act. IV. Parola juraților. V. și Per aspera ad astra.

a fi la largul tău și la strâmtul altuia expr. (iron.) a-ți lua libertăți excesive, deranjând pe cineva.