STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. 1. S. m. (Înv. și reg.) Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. (Înv. și pop.) Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., sb. stobor.

stobor³ sn vz sobor²

stobor¹ sm vz stobol^2[1]

stobor² [At: (a. 1620) ROSETTI – CAZACU, I. L. R. I, 196 / V: (reg) stab~, stahor sm, stambori sm, ~ol, strobol sn, stubor sn / Pl: ~i sm, ~o'aie sn, (rar) ~uri sn / E: bg стобор] 1 sn (Îvp) Gard de lemn Si: (reg) pălan (Vz palancă¹), ștachetă, târcol, zăplaz Vz împrejmuire, îngrăditură, ocol, ogradă, ostrețe (Vz ostreț (1)), ulucă. 2 sm (Îrg; prc) Fiecare dintre scândurile, parii, ulucile etc. (cu vârful ascuțit) care formează un stobor¹ (1) Si: (pop) ostrețe (Vz ostreț) Vz leaț, ștachetă, ulucă, zăbrea. 3 sm (Ban; pex) Fiecare din cei patru stâlpi care susțin acoperișul fântânii. 4 sn (Îrg; pex) Ghizd la fântână. 5 sn (Reg; pex) Loc îngrădit pentru oi. 6 sn (Trs; pex) Cimitir.

STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. (Reg.) 1. S. m. Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., scr. stobor.

STOBÓR, (1) stobori, s. m., și (2) stoboruri, s. n. (Regional) 1. Fiecare din parii sau din scîndurile înguste (cu vîrful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. Mă uitai printre stobori, Văzui ochii negrișori. MAT. FOLK. 254. 2. Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. A cui sînt aceste curți, De-s așa nalte, minunate, Cu stobor pe dedeparte Și cu altul pe d-aproape? ȘEZ. XIII 113. ◊ Stoborul fîntînii = ghizdul fîntînii. Cînii neîntrerupt să preumblau în giurul stoborului fîntînii. RETEGANUL, P. IV 46.

stobor m. 1. stâlp, sărbătoare băbească a doua zi după un sfânt: Stoborul Blagoveștenilor, Stoborul Sămpietrului (v. aceste nume); 2. par ascuțit; 3. pl. gard din scânduri așezate vertical: îl chemă la stobor. [Slav. STOBORŬ, stâlp].

stobór m. (vsl. stoborŭ, „stîlp, par”, sîrb. „curte, ogradă”, bg. „parmalîc”; rut. stóvbur, „stîlp, par”; ung. szobor, stîlp. Cp. cu steblă). Vest. Par de gard: o vacă legată de un stobor al garduluĭ. Scîndură ascuțită sus întrebuințată la făcut un gard: desprinseră porciĭ niște stoborĭ. (NPl. Ceaur, 153) Pl. Gard, palane, ocol, îngrăditură: îl chemă la stoborĭ. La (saŭ în) stobor, în curtea bisericiĭ, în adunarea de la ușa bisericiĭ: am să-l spuĭ în stobor (Cod); pricinile să (= se) domolea în stoboru bisericiĭ; bătrîniĭ îĭ chema pe prigonitorĭ în fața stoboruluĭ (Gr-N. 35). Stoboru Blagoveșteniiĭ, a doŭa zĭ de Buna Vestire, la 26 Martie (V. blagoveșnic). Stoboru Sîm-Pĭetruluĭ, a doŭa zĭ de Sfîntu Petru (30 Iuniŭ), cînd nu se lucrează „ca să fii ferit de lupi și de alte rele”. Stoboru Sintă-Măriiĭ micĭ, a doŭa zĭ de Sfînta Maria mică (9 Sept.), cînd nu se lucrează „ca să fiĭ ferit de loviturĭ”. – În Bucov. stoból, n., pl. oále, îngrăditură. V. zaplaz.

stobol smn vz stobor²

stobór (gard) s. n., pl. stobóruri

STOBÓR s. v. cimitir, colac, gard, ghizd, împrejmuire, îngrăditură, margine, ocol, ulucă.

stobor s. v. CIMITIR. COLAC. GARD. GHIZD. ÎMPREJMUIRE. ÎNGRĂDITURĂ. MARGINE. OCOL. ULUCĂ.

stobór (stoboruri), s. n. – 1. Gard, ulucă. – 2. Ulucă, par, scîndură de gard. – Var. stobol. Sl. stoborŭ „coloană” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 369; Conev 80). – Der. stoborî, vb. (a împrejmui cu gard). În Trans.

STOBÓR¹ s. n. (Olt.) Adunare (3), reuniune. (din zbor², prin confuzie cu stobor² = zăplaz, ulucă)

STOBÓR², stobóruri, s. n. (Trans.) 1. Ulucă, zăplaz. 2. Teren îngrădit cu uluci. (din sl. stoborŭ = coloană)

STOBÓL, stobóluri, s. n. (Trans., Var.) Stobor². (cf. stobor)

stobór, stobori, (stabor), s.m. – (reg.; înv.) 1. Par. 2. Crengi groase, necioplite sau cioplite cu securea, din care se fac garduri: „Târla este o împrejmuire din stabori, pentru oi, la stână” (AER, 2010: 94; Săcel). – Din sl. staborǔ „stâlp, par, coloană” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER); din bg. stobor (MDA).