19 definiții pentru stejar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STEJÁR, stejari, s. m. (La pl.) Specie de arbori înalți cu tulpina dreaptă, cu coroana largă, cu frunzele adânc crestate, cu florile dispuse în amenți, cu lemnul rezistent și dur, al căror fruct este ghinda (Quercus); (și la sg.) arbore din acest gen. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. – Cf. bg. stežer.[1]

  1. Quercus este gen, nu specie. — cata

STEJÁR, stejari, s. m. (La pl.) Gen de arbori înalți cu tulpina dreaptă, cu coroana largă, cu frunzele adânc crestate, cu florile dispuse în amenți, cu lemnul rezistent și dur, al căror fruct este ghinda (Quercus); (și la sg.) arbore din acest gen. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. – Cf. bg. stežer.

STEJÁR, stejari, s. m. 1. Arbore mare și rămuros, cu lemn tare, cu frunze adînc crestate, formînd lobi dispuși regulat; crește în regiunea șesurilor și a dealurilor (Quercus sessiliflora). Un stejar uriaș întinerea pentru a suta oară sorbind din pămînt putere, cu nenumăratele-i ramuri vînjoase, îndreptate spre cerul curat. SADOVEANU, O. VI 430. Unde și unde cîte un stejar se ridica din fundul prăpastiei. GÎRLEANU, L. 29. Singuri voi, stejari, rămîneți De visați la ochii vineți, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă. EMINESCU, O. I 122. ◊ Fig. Fii stejar, să crești în laturi, Nu înalt și slab, un plop. COȘBUC, P. I 156. Arald încremenise pe calu-i, un stejar! EMINESCU, O. I 98. 2. Lemn de stejar (1). Urcă în goană pe scara de stejar. REBREANU, R. II 202. De pe păreții-ngălbeniți Se dezlipește-n pături varul Și pragului îmbătrînit Începe-a-i putrezi stejarul. GOGA, P. 19. O sală a castelului din Suceava îmbrăcată în stejar vechi. DELAVRANCEA, O. II 230. – Pl. și: stejeri (SBIERA, P. 192).

STEJÁR ~i m. 1) Arbore cu tulpina înaltă și groasă, cu scoarța adânc brăzdată, cu coroana larg ramificată, cu frunze neregulat crestate, cu fructul ghindă și cu lemn foarte dur și rezistent, întrebuințat în industrie și la construcții. 2) Lemnul acestui arbore. /Orig. nec.

stejar m. 1. arbore mare și frumos, produce ghindă și poate ajunge la o grosime și înălțime foarte mare (Quercus); specii de stejar: cer, gârniță, ghindar, gorun, șledun, tufan; 2. lemn de stejar: din stejar se fac mobile elegante; 3. fig. simbol al tăriei și puterii fizice: Român verde ca stejarul.

stejár m. (sîrb. stežer, trunchĭ, tulpină, strž, stejar; ceh. stérž, un fel de stejar. E rudă cu steajăr). Un mare și frumos copac din familia faguluĭ, cu ramurĭ întortocheate și cu frunze verzĭ închise și cu marginile sinuoase (quercus peduncutata). Lemn de stejar: masă de stejar. – Fructu stejaruluĭ e ghinda, care constituĭe un bun nutreț p. porcĭ. Lemnu luĭ e foarte pretuit ca lemn de constructiune. E și un lemn bun combustibil. Scoarța luĭ se întrebuințează la tăbăcit (V. dubă, dubesc). Îs multe felurĭ de stejar, precum: gorunu (slădunu, tufanu) gîrneața, ceru ș. a. – Stejaru e considerat ca semn al puteriĭ fizice. De aceĭa se și zice verde (robust) ca stejaru. Romaniĭ îl consideraŭ ca copac al luĭ Joĭe.

ceroáică sf [At: BARONZI, L. I, 130/28 / Pl: ~ice / E: cer4 + -oaică] Arborele Quercus ilex.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stejár s. m., pl. stejári

stejár s. m., pl. stejári

!núcă-de-stejár (gogoașă de ristic) s. f., g.-d. art. núcii-de-stejár; pl. nuci-de-stejár


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STEJÁR s. (BOT.) 1. (Quercus sessiliflora) (reg.) ghindar. 2. stejar pufos (Quercus pubescens) = (reg.) stejărică.

STEJAR s. (BOT.) 1. (Quercus sessiliflora) (reg.) ghindar. 2. stejar pufos (Quercus pubescens) = (reg.) stejărică.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

stejár (-ri), s. m. – Gorun (Quercus sessiliflora). – Var. stăjer(iu), st(r)ăjar, strejar. Sl. stežerŭ „băț”, cf. bg. stožar „băț, lemn”, sb., cr. stežer „trunchi” (› steajer), stožer „ax, arbore” etc. (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 366; Tiktin; Conev 48). Pentru numele de lemn extins la arbore, cf. sp. palo. Unii s-au gîndit la un dacic *sthagara (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 244) sau la un cuvînt balcanic (Rohlfs, Differenzierung, 55). – Der. stejeriș (var. stejăriș), s. n. (pădure de stejari); stejeriște, s. f. (pădure de stejari).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

QUERCUS L., STEJAR, fam. Fagaceae. Gen originar din regiunile temperate și subtropicale ale emisferei nordice, 200-210 specii, arbori cu scoarță, la majoritatea speciilor, brun-închis, ritidom cu diferite desene și grosimi (unele au plută) și, uneori, scoarță netedă. Pe lujer mugurii sînt dispuși altern. Frunze lobate, caduce, marcescente sau persistente. Flori unisexuat-monoice, cele femele solitare, 2 sau chiar mai multe, cele mascule în amenți pendenți. În fiecare cupă se află o singură floare. Cupa întreagă, cu solzi liberi sau concrescuți, imbricată, înconjoară baza fructului (ghinda).

Quercus pubescens Willd., « Stejar pufos ». Specie cu ghinde îngust-ovate, sesile, grupate 2-4. Solzii cupei scurți, alipiți, plani. Cupa cuprinde 1/2 din ghindă, tomentoasă. Frunze lobate, pînă la 6 lobi rotunjiți, pieloase, obovate, lungi pînă la 10 cm, pe dos pubescente, la bază auricuiate sau neauriculate. Pețiol pubescent, 2 cm lungime. Arbore pînă la 15 m înălțime, tulpină, în general, strîmbă, scoarță cu ritidom maro-închis și crăpături înguste și dese. Coroană largă, lujeri pubescenți, muguri tomentoși. Iubește căldura, terenurile calcaroase, luminoase, rezistă la secetă și la geruri puternice.

Quercus robur L. (syn. Q. pedunculata Ehrh.), « Stejar ». Specie indigenă. Ghinde, cîte 1-5, ovoide, cu treimea inferioară cuprinsă într-o cupă, cu solzi plani, imbricați, alipiți, pubescenți. Frunze invers-ovate, pînă la 14 cm lungime, glabre (uneori în tinerețe, pe partea, inferioară pubescente), pieloase, dispuse terminal pe lăstari, cu pețioli scurți, auricuiate, lobate, cu lobi rotunjiți. Arbore pînă la 50 m înălțime, scoarță la maturitate cu ritidom adînc, larg-brăzdat, brun-negricios lujerii și mugurii glabri. Coroană largă, neregulată, ramuri orizontale. Pretinde terenuri profunde, afinate, reavăne, humoase. Preferă solurile brun-roșcate de pădure, nisipo-lutoase, lumină, rezistă ia secetă și la gerurile mari de iarnă.

Quercus rubra Du Roi (syn. Q. borealis Michx.), « Stejar roșu ». Specie cu ghindă ovată, cîte 2, scurt-pedunculată, cupa cu solzi alipiți îi înconjoară treimea inferioară. Frunze alungite, pînă la 20 cm lungime, lobat-fidate, lobii terminați într-un vîrf aeuminat, mai întîi păroși, apoi glabrii, afară de axa nervurilor de pe partea inferioară unde sînt prezente smocuri de peri, pe partea inferioară verzi-palid, pe cea superioară verzi-închis-lucioase, toamna roșii. Arbore pînă la 50 m înălțime, cu tulpină dreaptă, scoarță netedă, subțire, iar la bătrînețe formează ritidom crăpat-adînc, brun-închis coroană globuloasă, ramurile tinere roșii-închis. lucioase. Rezistă la geruri și secetă, fum și gaze, preferă solurile afinate, nisipo-lutoase, suportă umbra. Este bine aclimatizat și a dat rezultate bune și în plantațiile de aliniament de pe străzi.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

Stejarul din Scornicești expr. (iron.) poreclă dată dictatorului Nicolae Ceaușescu în timpul vieții.

Intrare: stejar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stejar
  • stejarul
  • stejaru‑
plural
  • stejari
  • stejarii
genitiv-dativ singular
  • stejar
  • stejarului
plural
  • stejari
  • stejarilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)