opțiuni
  • info

14 definiții pentru stareță

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STAREȚĂ, starețe, s. f. Conducătoare a unei mănăstiri de călugărițe; egumenă. Întorcînd fruntea... văzu pe stareță și, în apropierea ei nemijlocită, pe Stanca. SADOVEANU, P. M. 252. – Variantă: stariță (CARAGIALE, O. II 26) s. f.

STAREȚ, -Ă, stareți, -e, s. m. și f. Persoană (călugăr sau călugăriță) care conduce o mănăstire; egumen. [Var.: (reg.) stariț, -ă s. m. și f.] – Din sl. starici.

STAREȚ, -Ă, stareți, -e, s. m. și f. Persoană (călugăr sau călugăriță) care conduce o mănăstire; egumen. [Var.: (reg.) stariț, -ă s. m. și f.] – Din sl. starici.

STARIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț.

STARIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț.

stareț, ~ă [At: VARLAAM, C. 423 / V: (pop) ~riț (reg) ștariț / Pl: ~i, ~e / E: vsl, старьць, старица] 1 sm (Înv) Călugăr bătrân. 2 smf Călugăr sau călugăriță care conduce o mănăstire Si: egumen V proestoasă, proestos, staroste (4). 3 sm Conducător al jocului de călușari.

stariț, ~ă smf vz stareț

STARIȚĂ s. f. v. stareță.

STAREȚ ~ă (~i, ~e) m. și f. Conducător al unei mănăstiri; egumen. /<sl. starici, starica

stáreț (vest) și stáriț (est) m. (vsl. starĭcĭ, bătrîn [subst.], d. starŭ, bătrîn [adj.], rus, stárec, bătrîn, stariț. Cp. cu senior). Egumen, șefu uneĭ mînăstirĭ. Staroste, decan (Vechĭ): staretu bresleĭ. Șefu călușarilor (V. primicer). – Fem. stáriță f., pl. e (vsl. starica). V. prepozit.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

stareță s. f., art. stareța, g.-d. art. stareței; pl. starețe

stareță s. f., g.-d. art. stareței; pl. starețe

stareță s. f., g.-d. art. stareței; pl. starețe

stareț, -reță.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STAREȚĂ s. (BIS.) (înv.) preoteasă.

STAREȚĂ s. (BIS.) (înv.) proestoasă.

Intrare: stareță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stareță
  • stareța
plural
  • starețe
  • starețele
genitiv-dativ singular
  • starețe
  • stareței
plural
  • starețe
  • starețelor
vocativ singular
  • stareță
  • starețo
plural
  • starețelor
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stariță
  • starița
plural
  • starițe
  • starițele
genitiv-dativ singular
  • starițe
  • stariței
plural
  • starițe
  • starițelor
vocativ singular
  • stariță
  • starițo
plural
  • starițelor
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

stareț, starețisubstantiv masculin
stareță, starețesubstantiv feminin

  • 1. Persoană (călugăr sau călugăriță) care conduce o mănăstire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: egumen
    • format_quote Toți monahii erau în strane... și slujea părintele arhimandrit Visarion, starețul. SADOVEANU, B. 69. DLRLC
    • format_quote Alăturea stă mormîntul monahului Platon, ucenic a cuviosului stareț Paisie. NEGRUZZI, S. I 215. DLRLC
    • format_quote Întorcînd fruntea... văzu pe stareță și, în apropierea ei nemijlocită, pe Stanca. SADOVEANU, P. M. 252. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.