19 definiții pentru stareț stariț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STÁREȚ, -Ă, stareți, -e, s. m. și f. Persoană (călugăr sau călugăriță) care conduce o mănăstire; egumen. [Var.: (reg.) stáriț, -ă s. m. și f.] – Din sl. starici.

STÁREȚ, -Ă, stareți, -e, s. m. și f. Persoană (călugăr sau călugăriță) care conduce o mănăstire; egumen. [Var.: (reg.) stáriț, -ă s. m. și f.] – Din sl. starici.

stareț, ~ă [At: VARLAAM, C. 423 / V: (pop) ~riț (reg) ștariț / Pl: ~i, ~e / E: vsl, старьць, старица] 1 sm (Înv) Călugăr bătrân. 2 smf Călugăr sau călugăriță care conduce o mănăstire Si: egumen V proestoasă, proestos, staroste (4). 3 sm Conducător al jocului de călușari.

STÁREȚ, stareți, s. m. Conducător al unei mănăstiri de călugări; egumen. Toți monahii erau în strane... și slujea părintele arhimandrit Visarion, starețul. SADOVEANU, B. 69. Alăturea stă mormîntul monahului Platon, ucenic a cuviosului stareț Paisie. NEGRUZZI, S. I 215. – Variantă: stáriț (CREANGĂ, A. 76) s. m.

STÁREȚ ~ă (~i, ~e) m. și f. Conducător al unei mănăstiri; egumen. /<sl. starici, starica

stareț m. egumen. [Rus, STAREȚŬ, bătrân și călugăr în vârstă].

stáreț (vest) și stáriț (est) m. (vsl. starĭcĭ, bătrîn [subst.], d. starŭ, bătrîn [adj.], rus, stárec, bătrîn, stariț. Cp. cu senior). Egumen, șefu uneĭ mînăstirĭ. Staroste, decan (Vechĭ): staretu bresleĭ. Șefu călușarilor (V. primicer). – Fem. stáriță f., pl. e (vsl. starica). V. prepozit.

STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț.

STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț.

stariț, ~ă smf vz stareț


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stáreț s. m., pl. stáreți

stáreț s. m., pl. stáreți

stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe

stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STÁREȚ s. (BIS.) egumen, (astăzi rar) superior, (înv. și reg.) staroste, (înv.) prot. (~ al mănăstirii Putna.)

STAREȚ s. (BIS.) egumen, (astăzi rar) superior, (înv. și reg.) staroste, (înv.) prot. (~ al mănăstirii Putna.)

STÁREȚĂ s. (BIS.) (înv.) preoteasă.

STAREȚĂ s. (BIS.) (înv.) proestoasă.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

stáreț (-ți), s. m. – Superior al unei mănăstiri de călugări. – Var. stariț. Sl. starĭcĭ „bătrîn” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 362; Conev 109). – Der. stariță (var. stareță), s. f. (călugăriță care conduce o mănăstire), din sl. starica „bătrînă”; stăreție, s. f. (locuința starețului; funcție de stareț); staroste, s. m. (conducător, șef al unei bresle; primar, guvernator al unui oraș; pețitor), din sl. (pol.) starosta „bătrîn”; stărostesc, adj. (de staroste); stărosti, vb. (înv., a exercita funcția de staroste; a peți); stărostie, s. f. (calitatea de staroste sau de pețitor); stărostit, s. n. (pețit).

Intrare: stareț
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stareț
  • starețul
  • starețu‑
plural
  • stareți
  • stareții
genitiv-dativ singular
  • stareț
  • starețului
plural
  • stareți
  • stareților
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stariț
  • starițul
  • starițu‑
plural
  • stariți
  • stariții
genitiv-dativ singular
  • stariț
  • starițului
plural
  • stariți
  • stariților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)