27 de definiții pentru stană stan stean steană


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STÁNĂ, stane, s. f. Bloc, bolovan mare de piatră; p. ext. stâncă. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a fi etc.) (ca o) stană (de piatră) = a rămâne (sau a sta, a fi etc.) încremenit, nemișcat. [Var.: (reg.) stan, stean s. n.] – Din sl. stanŭ.

STÁNĂ, stane, s. f. Bloc, bolovan mare de piatră; p. ext. stâncă. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a fi etc.) (ca o) stană (de piatră) = a rămâne (sau a sta, a fi etc.) încremenit, nemișcat. [Var.: (reg.) stan, stean s. n.] – Din sl. stanŭ.

sta sf [At: CORESI, EV. 137 / V: (îvp) stan (Pl: ~i sm, ~uri sn), stean (Pl: ~i, ~eni) sm, (îvr) ~amă, stea / Pl: ~ne, (îvr) stăni / E: vsl станъ] 1 (De obicei cu determinări care arată felul) Bloc masiv, dur și imobil (de piatră). 2 (Pex) Stâncă. 3 (Îe) A fi (sau a sta, a rămâne) ca (ori ca o) ~ (de piatră) A fi (sau a sta, a rămâne) neclintit, încremenit (ca urmare a unei emoții puternice). 4 (Reg) Vârf de stâncă. 5 (Îvp) Formă de relief alcătuită din stânci, bolovani etc. 6 (Reg; îf stan) Prăpastie.

STÁNĂ, stane, s. f. (Mai ales determinat prin «de piatră») Bolovan mare de piatră; p. ext. stîncă. Stana de piatră din vîrful unui munte stă neclintită vreme de veacuri. SANDU-ALDEA, U. P. 32. Au înghețat sloi, și baba și oile s-au prefăcut toate în stane de piatră... risipite ca o turmă, pe muntele care, de-atunci, se cheamă Babele. VLAHUȚĂ, O. A. 412. Nesecata ei durere o prefăcuse în stană de piatră. ODOBESCU, S. III 302. ◊ (Metaforic) Isbășescu, stană de piatră lîngă fereastră, nu clintise nici cînd a intrat logofătul. REBREANU, R. II 191. ◊ Expr. A rămîne (sau a sta, a fi etc.) ca o stană de piatră = a rămîne (sau a sta etc.) nemișcat, neclintit, încremenit. Maria a rămas locului ca o stană de piatră. DAVIDOGLU, M. 30. După ce coborî grabnic treptele de piatră și începu a păși vesel, pe sub arcurile copacilor în floare, dintr-o dată se opri, încremeni în loc ca o stană de piatră. SADOVEANU, M. 120. ♦ (Regional, în expr.) Stană de sare = bolovan de sare. – Variante: (regional) stan, stanuri (EMINESCU, N. 49, RETEGANUL, P. I 6, ȘEZ. II 202), stean, steanuri (SLAVICI, O. I 339, MARIAN, T. 91), s. n.

STÁNĂ ~e f. Bolovan mare și greu. ~ de piatră.A rămâne (sau a sta, a fi) ca o ~ de piatră a rămâne (a sta, a fi) înlemnit. /<sl. stanu

STAN s. n. v. stană.

STEAN s. n. v. stană.

stan1 sm [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 8v/33 / V: (reg) stean (Pl: stene) sn / Pl: ~i, (pop) ~uri sn / E: ucr, bg, srb стан] 1 (Pop; adesea cu determinările „dinainte”, „dinapoi” care precizează sensul) Partea din față sau cea din spate, de la brâu în sus, a cămășii țărănești (purtate de bărbați ori de femei), care acoperă pieptul sau spatele. 2 (Pop, de obicei lpl; adesea cu determinările „dinainte”, „dinapoi” care precizează sensul) Partea superioară, de la brâu în sus, dar cusută de poale, a cămășii țărănești (purtate de bărbați sau de femei), care acoperă pieptul și spatele. 3 (Mol; Mar; pex) Cămașă țărănească (purtată de femei). 4 (Mar) Partea de la talie în jos, de obicei mai largă și detașabilă, a unei cămăși purtate de femeile de la țară Si: (pop) poală. 5 (Reg) Clin (de cămașă, de fustă etc.). 6 (Trs; Mun; îf stan) Statură (3).

stan-pățitul sm [At: CREANGĂ, P. 179 / E: Stan + pățit2] (Fam) Persoană care a trecut prin multe în viață și care a tras învățăminte din cele întâmplate.

stan (stană) n. și f. bolovan: stanuri trunchiate despicau negurele Em. se făcură stane de piatră ISP. [Origină necunoscută].

1) stan (Trans.) n., pl. urĭ (vsl. stanu-, stafiune, stînă, rut. rus. „stațiune, statură, talie”) și stánă (vest) f., pl. e (din pl. stane îld. stanurĭ. V. steĭ 1, stîncă). Stană de peatră, peatră grea și nemișcată: Șloim sta ca un stan de peatră (Agrb. Int. 57). – Și stean (ea dift.), pl. urĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stánă s. f., g.-d. art. stánei; pl. stáne

stánă s. f., g.-d. art. stánei; pl. stáne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STÁNĂ s. v. abis, adânc, prăpastie, stâncă.

sta s. v. ABIS. ADÎNC. PRĂPASTIE. STÎNCĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

stánă (-ne), s. f. – Bloc de piatră, bolovan, stîncă. – Var. stan, Trans. stean, megl. steană. Sl. stanŭ „ședere; oprire”, participiul lui stati „a fi” (Tiktin; Candrea) probabil confundat cu sl. stēna „zid”, cf. slov. stêna „stîncă”, cr. stina „stîncă”, bg. stĕna „perete” (Cihac, II, 360; Conev 39; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 46). Este dubletul lui stan (var. stean), s. n. (partea superioară a iei), din sl. (bg., sb., slov., pol., rus.) stan; și poate de la stînă.Der. staniște, s. f. (ocol, țarc; cantonament, tabără), din sl. stanište; stănog (var. stanog), s. n. (barieră care separă doi cai în grajd), din rus. stanokŭ (Candrea). Stei, s. m. (colț de stîncă), var. sten în Trans. de S, este același cuvînt ca stean, în var. sa sb. stenje.

Stan s. m. – Stanislav. Sl. Stanislavŭ. Se folosește pentru a exprima ideea de „un oarecare, unul în plus”; Stan și Bran; Stan Pățitul.Der. Stana (var. Stanca), s. f.; stancă, s. f. (ceucă, Corvus monedula), în ce privește numele comun pentru țigănci, cf. cioacă, cioară.

stînă (-ne), s. f. – Așezare păstorească de vară. – Mr. stînă, stane. Sl. stana, „oprire”, de la stati, staną „a sta”, cf. sb., cr. stan „colibă de păstor”, stanar „păstor”, rus. stan „stație” (Lambrior 103; Cihac, II, 361; Densusianu, Hlr., 282; Tiktin; Weigand, Jb., XVI, 228; Rosetti, GS, V, 158; Conev 60; Sandfeld 95). Cuvintele sl., perfect explicabile prin procedeele sl., nu pot proveni din rom.; și este greu de crezut că întîlnirea lor cu rom. este întîmplătoare. Totuși, s-a accentuat dificultatea trecerii lui anîn, care se petrece numai în elementele moștenite din lat. și care nu apare la elementele sl., în afară de jupîn, stăpîn, smîntînă și stîncă, toate cuvinte considerate de origine incertă (cf. Pușcariu, Dacor., III, 278-94 și numerele noastre 4653 și 8133). S-a încercat depășirea dificultății, presupunînd împrumutul din sl. la o dată mai veche (Lambrior; Densusianu), sau o asimilare care pare ciudată, cu -în, din român, bătrîn și alte elemente lat. (Skok, Arvih za Arbanašku Starinu, II, 339; ar fi trebuit să existe și în țăran). În realitate ideea că în < an există numai în elemente lat. este falsă, cf. tc. kantarcîntar, mgr. φράγγος › frînc; astfel că evoluția arătată nu este pur și simplu o imposibilitate, ci o circumstanță a cărei explicație ne scapă. Alte explicații sînt mai ipotetice: din dacicul *stana (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 105; cf. Pascu, I, 191; Philippide, II, 15; Pușcariu, Lr., 176); din indoeurop. *sthana, prin intermediul persanului stana „ședere” (Densusianu, GS, I, 238; Pușcariu, Dacor., III, 382; Cancel, Despre Român, 77-9), deși un astfel de împrumut nu pare posibil istoricește; dintr-un lat. *saeptana (Giuglea, Dacor., II, 360; cf. REW 7497). Der. stînaș, s. m. (păstor care are o stînă). Din rom. pare să provină mag. esztena și săs. stinê; în schimb, ngr. στάνη și alb. stan, care au fost prezentate uneori drept împrumuturi din rom., trebuie să vină din sl.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

stan, s.m. – 1. Partea inferioară a cămășii (Papahagi 1925). Poalele de la cămașa femeiască (Lenghel 1979). 2. Bloc de piatră, bolovan, stâncă, stană: „Pă cămară o pus lăcată, / Pă lacăt un stan de pt’iatră” (Papahagi 1925: 264). 3. Stan, nume de familie frecvent în Săpânța. – Din sl. stanŭ „ședere, oprire”, part. lui stati „a fi” (Titkin, Candrea cf. DER, DEX). Ref. la (3) Stan < stană „stâncă”, ref. la o legendă locală care vorbește despre bărbatul prefăcut în stâncă de dragul zânei Săpâncioara; dar poate fi și der. din Stanislav.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a rămâne stană de piatră / trăsnit expr. a nu mai putea schița nici un gest (de uimire sau de groază).

Stan-Pățitul expr. persoană care a trecut prin multe întâmplări neplăcute, trăgând învățăminte din acestea.

Intrare: stană
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sta
  • stana
plural
  • stane
  • stanele
genitiv-dativ singular
  • stane
  • stanei
plural
  • stane
  • stanelor
vocativ singular
plural
stan (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stan
  • stanul
  • stanu‑
plural
  • stane
  • stanele
genitiv-dativ singular
  • stan
  • stanului
plural
  • stane
  • stanelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stean
  • steanul
  • steanu‑
plural
  • steane
  • steanele
genitiv-dativ singular
  • stean
  • steanului
plural
  • steane
  • steanelor
vocativ singular
plural
steană
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)