9 definiții pentru stăvilire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STĂVILÍRE, stăviliri, s. f. Acțiunea de a stăvili și rezultatul ei; zăgăzuire; fig. împiedicare, oprire. – V. stăvili.

STĂVILÍRE, stăviliri, s. f. Acțiunea de a stăvili și rezultatul ei; zăgăzuire; fig. împiedicare, oprire. – V. stăvili.

stăvilire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: stăvili] 1 Construire a unui stăvilar (1) pe o apă sau pe cursul ei Si: barare (1), zăgăzuire. 2 (Pex) Taluzare a malului unei ape Si: zăgăzuire. 3 Întrerupere (bruscă) a unei acțiuni, a unui proces fizic sau psihic, a unui fenomen din natură etc. aflate în desfășurare Si: oprire. 4 Încetare sau atenuare a unei acțiuni, a unui proces fizic sau psihic, a unui fenomen din natură etc. aflate în desfășurare Si: înfrânare, zăgăzuire V calmare, potolire, temperare. 5 Împiedicare a producerii, a evoluției etc. într-un anume fel a unei acțiuni, a unui proces fizic sau psihic, a unui fenomen din natură etc. (aflate în desfășurare) Si: (înv) oprire, (îvr) stavilarisire, stăvire.

STĂVILÍRE, stăviliri, s. f. Acțiunea de a stăvili și rezultatul ei; oprire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stăvilíre s. f., g.-d. art. stăvilírii; pl. stăvilíri

stăvilíre s. f., g.-d. art. stăvilírii; pl. stăvilíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STĂVILÍRE s. 1. v. zăgăzuire. 2. v. îndiguire. 3. v. împiedicare.

STĂVILÍRE s. v. curmare, întrerupere, oprire.

STĂVILIRE s. 1. barare, zăgăzuire. (~ apei.) 2. îndiguire, zăgăzuire. (~ malului unei ape.) 3. împiedicare, înfrînare, oprire. (~ avîntului tineresc.)

stăvilire s. v. CURMARE. ÎNTRERUPERE. OPRIRE.

Intrare: stăvilire
stăvilire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stăvilire
  • stăvilirea
plural
  • stăviliri
  • stăvilirile
genitiv-dativ singular
  • stăviliri
  • stăvilirii
plural
  • stăviliri
  • stăvilirilor
vocativ singular
plural

stăvilire

etimologie:

  • vezi stăvili
    surse: DEX '98 DEX '09